Bogdan Lobonț a pus mâna pe telefon și a sunat de urgență un fotbalist român: „De ce nu mai vrei la națională?”

Bogdan Lobonț, fostul selecționer al României U20, a luat legătura personal cu un jucător care a refuzat naționala României.
Mai exact, „Pisica Neagră” l-a sunat pe Cătălin Cîrjan, fotbalist în vârstă de 20 de ani legitimat la Arsenal Londra.
„De ce nu mai vrei la națională?”
„Eu îți spun cum am procedat și îți dau exemple. Primul e Coubiș, de la AC Milan. L-am sunat și am spus în felul următor – am vorbit prima dată în italiană, e născut aici, dar a plecat acolo. I-am zis: ‘Andrei, în funcție de ceea îmi răspunzi la întrebare, continuăm sau nu discuția. N-are rost să pierd timpul cu tine și nici tu cu noi.
Important e ce vrei tu să faci: vrei să joci pentru echipa națională sau nu? În funcție de răspunsul tău, continuăm sau nu discuția. E simplu!’. A zis ‘da, vreau să joc!’. Bine, dacă ai zis da, rămâne da, ți-l tatuezi pe piele. Joci la echipa națională până în momentul în care consideri sau până când îți închei cariera’.
Aceeași chestie cu Moțoc, jucător cu dublă naționalitate, Moldova și România. Aceeași întrebare. A zis ‘să vorbim cu tata’. Acolo e un discurs mai amplu și nu vreau să intru în amănunte.
Pot să ți-l dau ca exemplu și pe Cîrjan, de la Arsenal. Aceeași situație. Despre el mi s-a spus că a refuzat să vină la echipa națională. A fost convocat și ar fi refuzat să vină la națională. Ok, să vedem de ce. Am pus mâna pe telefon, l-am sunat: ‘Cătălin, care e situația? De ce nu mai vrei?’.
A spus: ‘Nu, domn’ profesor, nu e așa!’. Și mi-a explicat copilul de ce nu: ‘Știți foarte bine că ați jucat și dumneavoastră la echipe importante, iar în acea perioadă în care erau acțiunile erau foarte mulți accidentați la prima echipă a lui Arsenal. Eu mă antrenam la prima echipă ca să debutez în Premier League. Pentru mine era maxim unde puteam ajunge. Nu am refuzat niciodată să joc pentru naționala României’. Ghinionul lui a fost că a avut o accidentare care l-a ținut puțin mai mult în afara gazonului decât s-a prevăzut.
Asta e: vrei să joci pentru echipa națională? Că n-are rost să o întoarcem pe toate fețele. E simplu: da sau nu! Dar dacă ai zis da, trebuie să fie da și să dai totul, cu inima deschisă”, a declarata Bogdan Lobonț, potrivit sport.ro.