BREAKING NEWS | Ministrul Sănătății și-a dat demisia în această dimineață! Decizia luată de premierul Ludovic Orban

Victor Costache a renunțat să mai conducă unul dintre portofoliile aflate în prima linie în lupta împotriva coronavirusului.
Gestul vine la exact o lună după ce în România a fost anunțat primul caz de infectare cu noul virus cu răspândire globală. Anunțul plecării lui Costache din fruntea ministerului a fost comunicat public de către prim-ministrul Ludovic Orban.
„Domnul Victor Costache şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al Sănătăţii, din motive profesionale şi personale. Am luat act de această demisie. Îi voi transmite preşedintelui României această demisie pentru a putea să se emită decretul de revocare.
Aproape 5 luni de zile, Victor Costache a făcut parte din Guvernul pe care-l conduc, am făcut echipă şi am luat o serie de decizii importante pentru sistemul medical. Regret demisia, dar o înţeleg şi îi mulţumesc pentru buna colaborare. Îi voi propune domnului preşedinte pentru funcţia de ministru al Sănătăţii pe domnul Nelu Tătaru”, a declarat premierul.