Budescu e în război cu fanii Petrolului

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 16 iulie 2024, ora 07:55,
Constantin Budescu
Constantin Budescu

Petrolul Ploiești – Gloria Buzău 0-0. Constantin Budescu (35 de ani), mijlocașul oaspeților, a oferit prima reacție după remiza obținută de echipa sa. Budescu a semnat cu nou-promovata în această vară și a ținut să le răspundă fanilor Petrolului. O parte dintre aceștia l-a înjurat după ce a plecat în urmă cu două sezoane de la Petrolul.

„Putem spune că suntem mulțumiți, nu este exact ceea ce ne doream ca și joc. A fost destul de greu, dar sperăm să arătăm din ce în ce mai bine.

Am ales Buzău pentru că este un proiect serios, cu oameni de calitate. M-au dorit mult și n-am mai stat să discut cu alte echipe.

Nu știu ce au înțeles ei (n.r.- suporterii Petrolului) din plecarea mea de aici. Doar am vrut să trag un semnal de alarmă, erau probleme și cred că sunt și acum. Nu s-au rezolvat. Ei nu știu foarte multe din ce se întâmplă în interior.

A fost alegerea lor, nu am ripostat. 95% au poze cu mine pe telefoane, dar n-a fost o problemă pentru mine. Mă doare (n.r. – situația financiară de la Petrolul). Am vrut să se rezolve problemele prin plecarea mea. Nu e nimic roz aici. Nu vreau ca Petrolul să ajungă în situația lui Dinamo.

I-am ajutat cât am putut, am discutat cu oamenii de aici, este alegerea lor”, a declarat Constantin Budescu.

petrolul ploiestigloria buzauconstantin budescu