Campioana CSO Voluntari s-a calificat în finală, după ce a eliminat Dinamo
Articol de Gabriel Ion - Publicat miercuri, 26 martie 2025, ora 18:15,

Echipa feminină de volei CSO Voluntari, campioana în exercițiu, a învins Dinamo cu 3-1, în deplasare, în al treilea meci, decisiv, din semifinalele Diviziei A.
Gruparea ilfoveană se va duela cu Volei Alba Blaj în cinci partide
Scorul pe seturi a fost 22-25, 25-21, 25-20, 25-22. În primele două dispute ale seriei, Dinamo a câştigat cu 3-2 pe teren propriu, iar apoi a pierdut cu acelaşi scor în deplasare.
Cu 2-1 la general, CSO Voluntari se califică în finala Diviziei A, în care se va duela cu Volei Alba Blaj, care a eliminat în două meciuri pe Corona Braşov, cu 3-1 şi 3-0.
Finala se va disputa în cinci partide. În 2024, titlul naţional a fost câştigat în premieră de CSO Voluntari, după ce a învins, în 3 meciuri, aceeași CSMV ALba Blaj.