Campioana României riscă să fie exclusă din competițiile europene!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 17 ianuarie 2020, ora 18:35,
cfr-cluj-liga-1
cfr-cluj-liga-1

CFR Cluj este la un pas de a ajunge în situația de a nu mai putea evolua în competițiile europene din cauza unei datorii vechi de cinci ani de zile față de un fost jucător.

Brazilianul Ronny susține că ardelenii trebuie să-i achite restanțe salariale de 90 de mii de euro. Fotbalistul a depus memoriu la FIFA și a câștigat deja de două ori.

Clujenii vor să contesteze decizia la TAS, însă brazilianul spune că nu va renunța prea ușor la drepturile sale financiare.

ronny-cfr-cluj

„Sunt foarte trist pentru tot ceea ce mi se întâmplă. Am câştigat cazul la UEFA înainte ca gruparea din Cluj să intre în insolvenţă. Au trecut anii cei din Cluj au ieşit din insolvenţă, dar nu şi-au achitat datoriile. Sunt trist.

Am primit 10 la sută din restanțele de 100.000 de euro, mai aștept restul de 90.000 de euro. Sunt nervos fiindcă forurile internaţionale au spus că am dreptate şi trebuie să-mi primesc banii.

Am vorbit la FIFA cu oamenii care se ocupă de caz şi spuneau că șefii CFR-ului ar trebui să plătească pentru a nu avea probleme în competiţiile europene. I-am anunțat că gruparea nu mai e în insolvență. De la FIFA ni s-a spus clar, mie și avocatului, că echipa riscă să fie retrogradată și să nu mai joace în cupele europene. OK, nu se va întâmpla asta imediat., fiindcă vor merge la TAS, dar nu mai bine își onorează datoriile față de mine?! E bătaie de joc! Nu voi renunța niciodată”, a spus brazilianul pentru Gazetă.

Citește și ♦ DOCUMENTE EXCLUSIVE | Talpan îi cere ajutorul președintelui Iohannis în conflictul cu Becali! „Este o Românie strâmbă, cu care îmi este rușine”

CFR Arlauskiscfr clujRonnyEuropa League