Campion mondial, condamnat la închisoare cu executare! Reacția oficială a clubului

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 15 octombrie 2021, ora 21:36,
Franța, campioana mondială din 2018
Franța, campioana mondială din 2018

Lucas Hernandez (25 de ani) a fost condamnat la șase luni de închisoare cu executare, de către Tribunalul din Madrid.

Jucătorul lui Bayern Munchen are timp până la data de 19 octombrie să se prezinte în fața instanței pentru a-și putea alege, în mod voluntar, penitenciarul în care își va executa sentința. Va avea timp la dispoziție zece zile. Fotbalistul francez a atacat această decizie.

”Domnul Lucas Francois Bernard Hernandez este citat să apară în fața Tribunalului în data de 19 octombrie 2021, la orele 11:00, unde i se solicită ca pentru zece zile să intre, în mod voluntar, într-un penitenciar la alegere”, se arată în citație conform AS, confirmat și de Sky Sports.

Clubul Bayern Munchen, prin vocea președintelui Herbert Haine, a reacționat oficial cu privire la problemele din viața personală pe care le are campionul mondial din 2018 și recentul câștigător al Ligii Națiunilor.

”Acum trebuie să meargă, va fi audiat și apoi vom vedea. Este viața privată a lui Hernandez, nu vreau să judec eu”, a declarat președintele grupării bavareze, conform Sky Sports.

CITEȘTE ȘI –>> ,,ŢEAPA” PE CARE A LUAT-O DUMITRU DRAGOMIR DE LA ADRIAN MITITELU: ,,ÎMI ERA FRICĂ CĂ NU MĂ VOTEAZĂ”

Și Julian Nagelsmann a vorbit despre situația în care este implicat jucătorul său francez.

”Lucas este la fel ca întotdeauna. S-a antrenat bine şi dacă este sănătos face parte din planurile mele pentru următoarele două jocuri”, a reacționat și Julian Nagelsmann.

Sursa foto: Profimedia Images

Lucas Hernandez a fost condamant pentru un eveninemt avut loc în februarie 2017. La acea vreme evolua la Atletico Madrid și a avut o altercație stradală cu soția sa, Amelia Lorente. Cei doi au fost judecați și condamnaţi la câte 31 de zile de muncă în folosul comunităţii şi la interdicţia de a se apropia la mai puţin de 500 de metri unul de celălalt timp de şase luni.

În ciuda acestor pedepse, cei doi soți au decis să le încalce și și-au făcut luna de miere împreună, alegându-se cu noi plângeri penale.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | SEARĂ FIERBINTE ÎN EUROPA! INCIDENTE DE PE WEMBLEY PÂNĂ LA TIRANA

bayern munchenlucas hernandezfrantarealitateainchisoareexecutare