WTA a anunțat programul zilei de vineri la turneul de la Dubai.
Semifinala Simona Halep (locul 23 WTA) – Jelena Ostapenko (locul 21 WTA) se va disputa de la ora 15.00. Partida va fi urmată de a doua semifinală, dintre rusoaica Veronika Kudermetova, locul 31 WTA, și cehoaica Marketa Vondrousova, locul 38 WTA.
Jelena Ostapenko s-a calificat în semifinalele turneului de categorie WTA 500 de la Dubai după ce a învins-o cu scorul de 5-7, 7-5, 7-6 (9), pe cehoaica Petra Kvitova (locul 25 WTA).
La rândul ei, Simona Halep s-a calificat în semifinale după ce a învins-o cu scorul de 6-4, 6-3, pe tunisianca Ons Jabeur, locul 10 WTA și cap de serie numărul 8. Calificarea în semifinale este recompensată cu un premiu de 37.500 de dolari și cu 185 de puncte WTA.