Când vor fi prezentați Flavius Stoican și Florin Răducioiu la Dinamo! Anunțul oficial al clubului

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 04 ianuarie 2022, ora 19:11,
Florin Răducioiu
Florin Răducioiu

Clubul Dinamo a anunțat că Flavius Stoican și Florin Răducioiu vor fi prezentați oficial, miercuri, 5 ianuarie, de la ora 12:00, la stadionul din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”.

Primul va fi antrenorul principal, iar cel de-al doilea va fi team manager, deși inițial se vehicula că va ocupa funcția de director sportiv.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Verdictul lui Cristi Borcea pentru alegerile la preşedinţia FRF: „Nimeni nu-l va învinge”

Tot în aceeași zi, lotul lui Dinamo se va reuni de dimineață, de la ora 09:30, pentru a efectua vizita medicală, pentru ca spre seară, de la ora 17:00, să efectueze prima ședință de pregătire sub comanda noului antrenor, Flavius Stoican, care va avea loc în cantonamentul din Săftica.

”DINAMO 2022
5 ianuarie, prima zi de fotbal în 2022 la Dinamo București!
Antrenorul principal Flavius Stoican și noul team manager Florin Răducioiu vor fi prezentați oficial într-o conferință de presă programată la ora 12:00, la stadionul „Dinamo”.
Lotul dinamoviștilor va fi prezent mâine dimineață (ora 9:30) la vizita medicală programată la „Chiajna Medical Center” și va efectua după-amiază (ora 17:00), în cantonamentul de la Săftica, prima ședință de pregătire sub comanda noului antrenor principal Flavius Stoican.
Mulțumim pentru susținere!
Să avem un an minunat!
Doar Dinamo București!”, a scris clubul din Ștefan cel Mare, pe pagina de Facebook.

CITEȘTE ȘI –>> Flavius Stoican îl întoarce din drum pe Deian Sorescu: ,,Trebuie umblat la moralul lui”

dinamoanuntprezentare oficialaflavius stoicanFlorin Raducioiu