Căpitanul oltenilor, sincer înaintea celei de-a doua părți a sezonului: "Este imposibil"

Nicușor Bancu
Nicușor Bancu a plecat alături de coechipierii săi în cantonamentul programat în Antalya cu alte gânduri față de cele din urmă cu un an.
Atunci oltenii terminau anul pe poziția secundă, la doar două puncte de lider. Acum distanța este de 25 de lungimi de CFR Cluj după 21 de runde în care oltenii și-au dezamăgit profund suporterii. Singura constantă rămâne continuarea parcursului în Cupa României. În 2021 oltenii au luat trofeul.
„Sperăm să facem din sezonul actual unul mult mai bun, să ne calificăm în play-off și să câștigăm Cupa României, care este un obiectiv realizabil. Este aproape imposibil să mai câștigăm titlul, nu ne mai gândim acolo, principalul obiectiv este calificarea în play-off, care este în pericol, după rezultatele pe care le-am avut în ultima vreme. Puteam fi chiar mai rău în clasament, dar am avut noroc cu rezultatele contracandidatelor la play-off.
Îmi pare rău de jucătorii care au rămas acasă, s-au întâmplat multe chestii în fiecare an, dar sunt sigur că vor mai veni jucători. Putem ieși din această criză, acum Mister are timp să ne spună ce-și dorește de la noi, atât tactic, cât și alte lucruri pe care le are în cap. Mă gândesc să fiu sănătos în acest cantonament, pentru că în vară nu am făcut pregătirea și s-a văzut în jocul meu”, au fost cuvintele fundașului.
CITEȘTE ȘI -->> Momente cumplite pentru un renumit sportiv! A fost înjunghiat repetat în noaptea de Revelion
"Juveții" vor disputa în Turcia trei meciuri amicale, înaintea să dispute primul meci oficial din 2022, contra Rapidului.
"Au fost Sărbători frumoase, dar scurte, ne-am întors cu chef de muncă și mergem să facem un cantonament bun și să ne clasăm cât mai sus în clasament. Putem câștiga Cupa, Supercupa. Cât timp mai sunt șanse la campionat, mai sperăm, dar sunt infime, ce pot să zic. Noi ne vedem de treaba noastră, să dăm sută la sută la antrenamente. Nu știu nimic de venirea lui Marian Copilu. Îmi doresc un 2022 mai bun, pentru că anul trecut a fost ghinionist pentru mine", a declarat la rândul său Paul Papp.
CITEȘTE ȘI -->> Schimbare de planuri la CS U Craiova: ,,Obiectivul realist e să ne clasăm în primele șase”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























