Caracterizarea făcută noii senzații a tenisului mondial: „Poate deveni un nume greu în WTA”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 10 septembrie 2021, ora 10:05,
Emma Răducanu/Sursa foto: Profimedia Images
Emma Răducanu/Sursa foto: Profimedia Images

Emma Răducanu a uluit pe toată lumea în ultimele luni, iar ascensiunea sa fulminantă a culminat cu o calificare în finala US Open. 

Alexandra Dulgheru a vorbit despre performanța obținută de sportiva de 18 ani cu tată român și mama chinezoaică.

„Emma a surprins pe toată lumea. Eu am văzut-o foarte puțin la Wimbledon. Mi s-a părut că este foarte bine pregătită fizic, fâșneață, foarte iute, cu lovituri curate. Îmi place cum accelerează loviturile, îmi dă siguranță. Nu are stilul de lovituri plate, drepte, ca multe jucătoare, ci învârte frumos mingea pe finalul loviturii.

Când am văzut-o, am trăit sentimentul pe care l-am avut la Varșovia, când am câștigat prima oară. Știu ce înseamnă să fii pe un val de tinerețe și un val nebun de încredere, să simți, efectiv, că orice se întâmplă pe teren, tu ai soluții și te simți invincibilă”, a declarat Alexandra Dulgheru, pentru Gazetă. 

Sursa Foto: Profimedia Images

Emma s-a remarcat mai întâi la Wimbledon, unde a ajuns până în optimile de finală.

„La ce tenis a arătat, Emma poate deveni nume greu în WTA. E abia la început. A avut un debut fulminant, exploziv, dar nimeni nu trebuie să se aștepte că va face ceva extraordinar la fiecare turneul pe care îl va juca. La cât de completă este, cred că are șanse mari să ajungă Top 10.

Totuși, este foarte tânără, o să aibă mult de muncă pentru a ajunge acolo, dar are tot ce-i trebuie pentru a o face. Cel mai și cel mai mult îmi place că, fiind așa tânără, vine cu poftă de joc, se vede că se bucură să joace tenis. Nu e stresată de puncte, de apărarea punctelor, nu e stresată de circumstanțe. Joacă degajat, joacă frumos, îmi place”, a completat Alexandra. 

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | FINALĂ INCREDIBILĂ LA US OPEN! DOUĂ PUȘTOAICE ÎȘI VOR DISPUTA ULTIMUL ACT

emma raducanualexandra dulgherurealitateaanaliza