Cariera lui Gareth Bale este sub semnul întrebării! Anunțul făcut de impresarul jucătorului

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat luni, 16 mai 2022, ora 20:54,
Gareth Bale
Gareth Bale

Contractul mijlocașului galez Gareth Bale cu Real Madrid expiră pe 30 iunie, iar jucătorul va pleca de la campioana Spaniei. Viitorul lui în fotbal depinde de barajul pentru Campionatul Mondial 2022.

Viitorul lui depinde de ceea ce va face Țara Galilor”, a declarat impresarul lui Gareth Bale

5 iunie este ziua în care se va decide viitorul mijlocașului galez Gareth Bale. Atunci, Țara Galilor va juca barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial 2022, organizat în Qatar.

Galezii își vor afla adversara pe 1 iunie, când se joacă Scoțiua – Ucraina. Învingătoarea merge, patru zile mai târziu, la Cardiff pentru ultimul bilet european la competiția mondială, programată între 21 noiembrie și 18 decembrie.

Gareth pleacă de la Real Madrid, dar în ceea ce privește viitorul lui, depinde de ceea ce va face Țara Galilor. Dacă se califică la Cupa Mondială, vom lua o decizie; dacă nu, lucrurile pot varia”, a declarat Jonathan Barnett, agentul jucătorului, conform as.com.

În cazul în care Țara Galilor se va califica la Campionatul Mondial, Gareth Bale va semna un contract pe minimum un an, pentru a se pregăti la nivel maxim în perspectiva întrecerii de la finalul anului.

Gareth Bale avea de gând să semneze cu Cardiff City, din a doua ligă engleză

Publicația galeză walesonline.co.uk scria, la sfârșitul lunii martie, că Bale se gândește să semneze un contract de scurtă durată cu echipa Cardiff City. Gruparea activează în Championship, liga a doua engleză.

Principalul motiv pentru care Gareth Bale ar alege să joace la echipa din Cardiff este de natură personală. Jucătorul dorește să fie aproape de familie și să locuiască la proprietatea pe care o are la periferia orașului.

Dacă Țara Galilor nu se va califica la Campionatul Mondial, Bale va semna cu o echipă din liga a 4-a sau chiar s-ar putea retrage din activitate, mai scrie as.com.

De-a lungul timpului, Barnett i-a pus la zid pe cei care l-au criticat pe jucătorul galez. „Dacă fanii i-ar fi arătat afecțiune, totul ar fi fost diferit.

În câțiva ani vor privi înapoi și își vor aminti de marele jucător care a fost la Real Madrid și de ceea ce a făcut el. pentru acest club. Vor regreta. Sper ca în acest sezon să-și ia rămas bun de la el așa cum merită”, a declarat el luna trecută.

tara galilorgareth balecampionatul mondial 2022real madrid