Cazul Benzema ia amploare, după Campionatul Mondial: notițele apărute în presă, contestate vehement

Scandalul legat de absența lui Karim Benzema în lotul Franței pentru Campionatul Mondial din Qatar și-a desfășurat un nou episod.
„Continuați să mințiți, adevărul iese la iveală”, susține fostul impresar al lui Karim Benzema
Atacantul francez Karim Benzema, cel mai recent câștigător al Balonului de Aur, a ratat prezența la Campionatul Mondial din Qatar din cauza unei accidentări. Selecționerul Didier Deschamps l-a trimis la Madrid să se recupereze, în loc să-l păstreze în lot, deoarece s-a simțit trădat.
„Din păcate, Karim Benzema e accidentat. Testele pe care le-a făcut confirmă accidentarea la coapsă. Ne va părăsi dimineața următoare, va merge la Madrid. Suntem triști pentru el, acest Campionat Mondial era unul dintre obiectivele sale. E o lovitură grea, având în vedere aura și talentul său, dar nu avem ce face”, ar fi scris secundul lui Deschamps, secundului Guy Stephan, în raportul său.
Însă fostul impresar al fotbalistului, Karim Djaziri, neagă că acesta ar fi fost adevărul. „La o săptămână după accidentare, Benzema a reluat antrenamentele, pentru ca 4 zile mai târziu să joace 30 de minute într-un amical pentru Real Madrid.
Une semaine après son départ @Benzema reprenait la course et l’entraînement pour 4 jours plus tard jouer 30 mn en amical avec le Real Madrid …. Mais pour Stéphan il ne pouvait pas prendre part au tournoi ! Mais continuez à mentir la vérité arrive https://t.co/qxYp54nyIl
— Karim Djaziri (@KDjaziri) December 25, 2022
Dar, în opinia lui Stephan, nu putea juca în Qatar! Continuați să mințiți, adevărul iese la iveală… Trebuie să publicați notițele medicului Le Gall, care nu a așteptat 2-3 zile să confirme diagnosticul. E o greșeală profesională, sau chiar mai rău din partea lui!”, a scris Djaziri pe twitter.
De menționat că a doua zi după ce Franța a fost învinsă în finala Campionatului Mondial, de Argentina, cu 2-4 la loviturile de deparatjare (2-2 după 90 de minute și 3-3 după prelungiri), Benzema și-a anunțat retragerea de la națională.