Ce a spus Costel Gâlcă după remiza din meciul amical:

Rapid a remizat într-un meci amical, cu echipa muntenegreană Buducnost Podgorica, scor 2-2.
După meci, Costel Gâlcă a oferit mai multe declarații.
Antrenorul Rapidului a părut mulțumit de randamentul echipei sale.
”Sunt bucuros că nu am avut accidentați după meci și după încărcătura care a fost zilele acestea. Sunt mulțumit pentru randamentul pe care l-am văzut pe teren.
Bineînțeles, în prima parte am intrat puțin mai greu, dar în a doua repriză am gestionat foarte bine meciul, chiar am dominat în multe momente. Mă bucură foarte mult ce s-a văzut per total.
Având în vedere adversarul pe care l-am întâlnit astăzi, care se pregătește pentru tururile preliminare din Champions League, era important pentru noi în primul rând să nu ne accidentăm, apoi să putem face un joc bun.
Sistemul de joc se poate adapta în funcție de momentele de joc. Este important că avem jucători care se pliază pe aceste sisteme. Mă bucură foarte mult că am terminat cu bine acest joc
Pe partea tactică ne lipsește mult, am pus accent mai mult pe fizic. Bineînțeles, fizic, dar să spunem și cu mingea. Au fost și antrenamente de forță, jucătorii au resimțit oboseală, dar comportamentul lor la antrenamente a fost extraordinar. Le-am și spus că mă bucur foarte mult de ceea ce am văzut”, a spus Gâlcă, după amicalul cu FK.