Ce a spus Marius Baciu după FCSB – FC Argeș 2-0

FCSB a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 2-0 (2-0), vineri seara, în Ghencea, într-un meci din etapa inaugurală a Superligii de fotbal.
Marius baciu se bucură că le-a dat șanse și celor tineri
Roș-albaștrii au deschis scorul prin Daniel Bîrligea (19), cu o lovitură de cap de la 7 metri, după o lovitură liberă executată de Octavian Popescu. Florin Tănase a majorat diferența (45+4 – penalty), după ce Dorinel Oancea l-a faultat în care pe același Octavian Popescu.
Antrenorul celor de la FCSB, a avut cuvinte de laudă pentru jucătorii tineri care au evoluat în acest joc.
„Mă bucur că le-am dat șanse și celor tineri. Era o întrebare de la început dacă jucăm cu Toma sau Politic. Am vrut să-i dăm încredere. Oricând poate să ne ajute. Mă bucur că am putut să terminăm cu jucători tineri care ne dau încredere. Pădurariu a făcut un meci bun pe ambele faze.
(n.r. despre gol) Tavi execută loviturile extraordinar. Toți au înțeles că trebuie să facă efort. Chiar am spus înainte de meci că poate fi șansa lor. Se discuta foarte mult de transferuri.
(n.r. despre Radunovic la mijloc) Ne consultăm ca staff. Radunovic este un jucător foarte inteligent, poate să joace la mijloc. A acceptat să ne ajute în postul pe care l-a acoperit foarte bine. Tănase, Cisotti, a fost un trio fantastic.
Ne concentrăm să capacităm toți jucătorii valizi. Staff-ul medical se concentrează să recupereze cât mai rapid jucătorii indisponibili. Mihai Popescu a muncit extraordinar în cantonament. Sper să nu fie ceva grav”, a spus Baciu, după meci.