Ce grosolănie! Remarcă nepotrivită a presei americane la adresa Simonei Halep
Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 10 septembrie 2018, ora 21:19,
Oficialii de la Roland Garros au anunțat că vor interzice, începând cu turneul de anul viitor, ca sportivele să poarte costume de genul celui cu care s-a afișat Serena Williams. Jurnaliștii americani au sărit ca arși și au băgat-o aiurea în scandal și pe Simona Halep.
Serena Williams a jucat într-un costum stil „Catwoman”. Decizia organizatorilor de la Roland Garros i-a scandalizat pe americani, iar jurnaliștii de la The Daily Iowan au mers cam departe.
”Giudicelli a spus că ținuta „Catwoman” a fost nepotrivită. Cum așa? E lipsă de respect pentru că Williams este o femeie cu forme? Pentru că e o femeie de culoare cu forme? Cu ce e mai jignitor costumul ei la adresa integrității sportului decât fustele-mini pe care le poartă românca Simona Halep și alte jucătoare? Costumul Serenei acoperă în mod clar mai mult”, scrie The Daily Iowan.