Ce l-a nemulţumit pe Ladislau Boloni în negocierile cu FRF! Decizia pe care a luat-o Răzvan Burleanu

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 16 ianuarie 2022, ora 14:04,
Ladislau Boloni. Foto: Profimedia
Ladislau Boloni. Foto: Profimedia

Ladislau Boloni se află în continuare în cursa pentru postul de selecţioner al României. Funcţia a fost lăsată liberă de Mirel Rădoi la finalul campaniei de calificare la Campionatul Mondial din 2022.

Cu Răzvan Burleanu plecat în Arabia Saudită, discuţiile dintre cele două părţi vor fi reluate luni. Şeful de la FRF a anunţat că România va avea selecţioner până la reluarea Ligii 1.

CITEȘTE ȘI Boloni, din nou la negocieri! Antrenorul s-a întors la Bucureşti

Discuţiile dintre cele două părţi s-ar fi împotmolit la anumite clauze din contract. Burleanu voia să aibă opţiunea de demitere a lui Boloni dacă nu termină pe locul doi în grupa de la Liga Naţiunilor, iar tehnicianul nu a fost de acord cu această idee.

Boloni nu a vrut să audă de această clauză, pentru că ar fi existat posibilitatea să fie demis după doar câteva luni. În cele din urmă, Răzvan Burleanu a decis să renunţe la această clauză, scrie GSP.

300.000 de euro este salariul pe care Federaţia i l-a propus lui Ladislau Boloni, per an.

Ladislau Boloni/Sursa foto: BELGA PHOTO KURT DESPLENTER/Profimedia Images
Ladislau Boloni/Sursa foto: BELGA PHOTO KURT DESPLENTER/Profimedia Images

Citeşte şi OPINIE | Asta n-are, asta n-are, nici varianta Boloni nu e marcatoare!

burleanufrfechipa nationalaboloninegocieri