Ce spune Ilie Năstase despre posibilitatea de a deveni antrenorul Simonei Halep: „Am încredere în alegerile ei!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 22 septembrie 2021, ora 18:54,
Ilie Năstase şi Simona Halep
Ilie Năstase şi Simona Halep

Fostul mare tenismen român a vorbit despre alegerea sportivei în vârstă de 29 de ani, care a decis să renunțe la australianul Darren Cahill, după șase ani de colaborare!

Simona Halep a luat o hotărâre radicală în cursul acestei zile și s-a despărțit de antrenorul alături de care a obținut cele mai importante rezultate din carieră. Întrebat despre decizia fostului lider mondial, Ilie Năstase a dezvăluit că nu a știut nimic despre intențiile acesteia și s-a arătat surprins de ultimul eveniment.

Totodată, „Nasty” a mărturisit și că nu se pune problema să devină antrenorul lui Halep și nu au existat niciodată discuții pe această temă. Cu toate acestea, fostul mare sportiv are încredere în alegerea jucătoarei, în ceea ce privește numirea viitorului tehnician.

Simona Halep, sursa- Profimedia Images

„Nu am știut nimic despre intenția Simonei de a se despărți de Darren Cahill. M-a luat puțin prin surprindere. Dar Simona Halep a dovedit că știe ce face. Cum nu știam, nici nu văd ce aș putea comenta. Însă nu se pune problema de a colabora. Nu am discutat cu ea pe tema asta și nici cu altcineva din anturajul ei…cred ca doar Simona știe cine va fi viitorul ei antrenor. Am încredere în alegerile ei!”, a declarat Ilie Năstase, pentru Playsport.

Citește și SIMONA HALEP, GATA SĂ DEA LOVITURA ANULUI ÎN TENIS! UN ANTRENOR DE TOP SE AFLĂ ÎN POLE-POSITION

wtasimona halepdeclaratiirealitateatenisilie năstase