Ce spune Marius Șumudică despre posibilitatea de a se întoarce în Turcia

În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Dinamo, din play-off, Marius Șumudică, tehnicianul celor de la Rapid, a discutat și pe marginea posibilității de a se reîntoarce pe banca tehnică a celor de la Gaziantep, formație pe care a mai pregătit-o în două perioade: 2019-2021 și 2023-2024.
„Tot timpul am avut oferte, nu e nimic ieșit din comun pentru mine. Am avut 3-4 oferte în acest sezon pe care le-am refuzat. Am fost contactat tot timpul. În momentul de față, am înțeles că cei de la Gaziantep nu mai au antrenor.
Mă bucur că sunt pe buzele celor de acolo. Eu am contract cu Rapid și mai am încă trei etape să îndeplinesc obiectivul. Vreau să mă concentrez doar pe ce am de făcut, să câștig cele trei puncte”, a spus Marius Șumudică înaintea partidei cu Dinamo, referitor la eventualele oferte din Turcia.