Ce sumă cere Universitatea Craiova pentru transferul lui Ștefan Baiaram

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 28 iulie 2026, ora 11:57,
Ștefan Baiaram
Ștefan Baiaram

Universitatea Craiova a stabilit ce sumă cere pentru transferul lui Ștefan Baiaram. 

Atacantul oltenilor e dorit de Anderlecht. Belgienii au înaintat deja o ofertă de 4.25 de milioane pentru extrema lui Coelho. Negocierile au intrat în impas după ce Rotaru a evaluat propunerea din Belgia. Conform iamsport.ro, finanţatorul Universităţii cere 7 milioane de euro pentru a-l lăsa pe internaţionalul român să plece.

Discuţiile decisive au fost amânate până după returul cu Levski, de miercuri. A fost 1-0 pentru bulgari la Sofia, iar Craiova fierbe în aşteptarea returului. O calificare în turul 3 preliminar din Champions League i-ar asigura prezenţa Universităţii cel puţin în grupa principală din Conference League.

Anul trecut, în toamnă, Universitatea Craiova a refuzat o ofertă de 5 milioane de euro de la Istanbul Başakşehir, formaţie pe care o eliminase în play-off-ul de calificare în faza principală din Conference League.

universitatea craiovastefan baiaram