CFR Cluj a realizat al doilea transfer al verii. Dan Petrescu a primit un câștigător de Cupă

Articol de Ionuț Nichita - Publicat luni, 02 iunie 2025, ora 15:30,
CFR Cluj – FCSB 1-1
CFR Cluj – FCSB 1-1

La două zile după ce l-a semnat pe atacantul macedonean Marko Gjorgjievski, CFR Cluj a mai făcut un transfer important. Este vorba de un mijlocaș care a câștigat Cupa în acest sezon.

Un câștigător de Cupă a fost transferat de CFR Cluj

Patronul Neluțu Varga este hotărât să-i ofere lui Dan Petrescu un lot echilibrat cu care acesta să atace trofeele interne și să aibă un parcurs cât mai lung în Europa, iar pentru acest lucru l-a transferat pe mijlocașul kosovar Drilon Islami.

”CFR-iști, faceți cunoștință cu cel de-al doilea transfer al verii! Începând de astăzi, Drilon Islami este noul nostru mijlocaș. În vârstă de 24 de ani, kosovarul vine în Gruia după două sezoane petrecute la FK Priștina, formație pentru care a purtat banderola de căpitan și alături de care a cucerit Cupa, în urmă cu două săptămâni!

Cu o carieră construită în țara sa natală, având 143 de meciuri jucate, Drilon a mai evoluat și la FC Drita, dar și în tricoul celor de la FC Ferizaj. Îți urăm bun venit, Drilon, și cât mai multe reușite alături de CFR Cluj!”, se arată pe pagina de Facebook a grupări din Gruia.

cfr cluj