CFR reacționează după măsura luată de ministrul Novak: „Nu ai cum să decizi tu!” – Cristi Balaj iese la atac!

Eduard Novak, ministrul sportului, a lansat un ordin care prevede obligativitatea unei ponderi de cel puțin 40% a sportivilor români la toate competițiile intercluburi. Cristi Balaj, președintele CFR-ului, a comentat acest ordin.
Mai exact, Balaj consideră că ordinul trebuie respectat doar de formațiile care se află sub umbrela Ministerului Sportului, fiind excluse cele private.
„Cu ce schimbă situația? Că noi deja am început campionatul!”
„Ordinul de ministru va trebui respectat de echipele aflate în subordinea Ministerului Sportului, cluburile sportive. E un ordin intern care trebuie repectat.
De exemplu, U BT Cluj nu e un club al Ministerului. CSM Baia mare este. Nu ai cum să decizi tu. Noi trebuie să respecți regulamentul FRF. În plus, nu o lege sau o modificare de lege, ci este un ordin de ministrul.
FRF a încercat să vină cu o astfel de modificare, dar a pierdut procesul. Dacă se schimba legea, atunci se modifica regulamentul și trebuia respectată. Dar dacă se făcea o astfel de modificare, Ministerul Justiției ar fi spus că nu corespunde cu normele europene.
A fost un ordin, cel mai simplu mod de avizare. Ministrul i-a rugat pe cei de la direcția juridică să avizeze ordinul. Dacă nu o făceau, directorul, căruia i se prelungește mandatul o dată la 6 luni, s-ar fi trezit că nu mai e în funcție. Așa că a pus avizul.
Când a spus că pentru fotbal va mai prelungi cu 2 luni termenul de aplicare, a fost maxim. Cu ce schimbă situația? Că noi deja am început campionatul, am semnat contracte și nici nu mai e perioadă de transferuri.
Normele europene sunt foarte clare în ceea ce privește dreptul la muncă. În plus, trebuie să ținem cont și de prevederile FIFA și UEFA”, a declarat Cristi Balaj, pentru ProArena.