Chinul prin care trece Eric de Oliveira! Brazilianul adoptat de România riscă să-i fie amputate ambele picioare: „Situația s-a înrăutățit! Abia mai poate merge”

Eric de Oliveira, unul dintre cei mai buni fotbaliști străini care au jucat în campionatul României, ar fi avut probleme serioase de sănătate.
Ioan Horoba a declarat că brazilianul se confruntă cu o situație extrem de complicată, însă fostul fotbalist a ieșit acum și a negat orice problemă.
Clipe grele pentru Eric! Brazilianul a recunoscut că a intrat în depresie
Fostul fotbalist de la Pandurii, Gaz Metan sau Farul a rămas în România după ce a fost nevoit să se retragă. Din păcate, sportul a devenit imposibil pentru el.
Durerea fizică este constantă, iar orice efort îi provoacă suferință. A vorbit deschis, în trecut, despre problemele grave de la picioare:
„Dacă situația de la piciorul meu stâng se agravează în următoarea perioadă, există posibilitatea să-mi fie amputat! E greu… Sunt în lumea mea și, uneori, cred că e mai bine să fiu singur.
Nu pot să fac nici măcar 50 de metri, pentru că mă dor picioarele, se umflă. Când mi-am dat seama că nu voi mai putea juca fotbal, am intrat în depresie!”, spunea Eric de Oliveira în urmă cu doi ani.
„Eric avea probleme cu inima pe când era la Mediaș. Apăreau mereu probleme la controalele medicale periodice, avea inima mărită. A fost nevoit să joace pe semnătură, cum se spune, la Gaz Metan Mediaș.
Acum, problemele lui sunt cu circulația sângelui. Situația lui s-a înrăutățit, din păcate. Abia mai poate merge. Stenturile de la picioare nu l-au ajutat prea mult”, a explicat Ioan Horoba, fost conducător la Gaz Metan Mediaș, conform Adevărul.
Eric de Oliveira îl contrazice pe Horoba: „Sunt foarte bine!”
Contrar discursului avut de Ioan Horoba, Eric de Oliveira susține că nu are probleme atât de mari precum a spus fostul oficial din prima ligă: „Sunt foarte bine. Am văzut și eu știrea aia de rahat.
Nu știu de unde până unde a apărut așa ceva în presă. Nu știu de ce îl mai ascultă cineva pe Horoba. Am ajuns în vestiar, la echipa mare, și m-au întrebat colegii.
«Ce ai pățit?» Vai de capul meu. De la clubul lui Hagi am fost sunat. Nici nu știu ce să mai zic?!”, a spus Eric pentru Golazo.