Cine ar putea fi surpriza sezonului din Liga 2

Articol de Mihai Popescu - Publicat marți, 14 ianuarie 2025, ora 17:25,
Liga 2
Liga 2

Metaloglobus București este, probabil, surpriza plăcută din acest sezon de Liga 2 . Formația din capitală obișnuită până acum câțiva ani cu Liga 4 și Liga 3 are cea mai bună stagiune de când joacă în eșalonul secund și visează la promovarea în prima ligă, anunță site-ul oficial FRF.

Salvată de retrogradare de retragerea unei alte echipe în trecut, astăzi poate bifa primul play-off în Liga 2 Casa Pariurilor

Metaloglobus București, club fondat în urmă cu un secol, în 1923, a fost, în mare parte din existența sa, o echipă obișnuită mai degrabă cu fotbalul amator, în principiu Liga 4 București.

În sezonul 2016-2017, cu fostul internațional Bogdan Argeș Vintilă pe bancă, echipa din cartierul bucureștean Pantelimon și-a câștigat autoritar seria din Liga 3 și a promovat în Liga 2 Casa Pariurilor.

La chiar prima apariție în al doilea eșalon, Metaloglobus a încheiat pe locul 16, retrogradabil, însă a beneficiat de retragerea celor de la CS Afumați, locul 5 în acel moment, și a rămas în Liga 2 Casa Pariurilor.

De-a lungul sezoanelor, bucureștenii au fost o echipă prezentă constant la jumătatea clasamentului sau în a doua parte a acestuia. Totuși, pentru prima dată în istorie, Metaloglobus poate să se califice în play-off-ul din campionat.

Verzii au acumulat 29 de puncte în clasament după 16 partide jucate, la egalitate cu FC Voluntari, dar cu un golaveraj inferior ilfovenilor.

Ultimele 4 partide rămase din sezonul regular vor fi decisive pentru bucureșteni întrucât diferența față de locul 7, de play-out, este de doar 3 puncte.

Metaloglobus mai are de jucat contra celor de la Concordia Chiajna (deplasare), CS Mioveni (acasă),  Corvinul Hunedoara (deplasare) și FCU 1948 Craiova (acasă).

Ianis Zicu, față-n față cu cea mai importantă bornă ca antrenor

Cu o carieră impresionantă de fotbalist în spate, Ianis Zicu a pornit de jos pe drumul antrenoratului, preluând echipa U18 a celor de la FC Voluntari în 2019.

Au urmat experiențe la Farul (iulie 2019 – august 2021) și Concordia Chiajna (martie 2022 – septembrie 2022), dar pare că la Metaloglobus, unde se află din septembrie 2023, și-a găsit locul.

În stagiunea trecută, bucureștenii au încheiat pe locul 4 play-out-ul A din eșalonul secund, însă în această stagiune, aceștia au cochetat pe toată durata celor 16 etape scurse cu locurile de play-off.

Distanța față de liderul FK Csikszereda este uriașă, de 12 puncte, iar până la locul secund sunt 8 lungimi de undă. Totuși, bucureștenii sunt la un punct de locul 3, ocupat de ACSM Reșița, și la egalitate cu locul 4, ocupat de FC Voluntari, poziții care asigură prezența la barajul de retrogradare/promovare.

Pentru prestațiile formației sale din luna noiembrie, Ianis Zicu a fost numit cel mai bun antrenor din eșalonul secund.

liga 2steauametaloglobus