Ciobotariu, complimente pentru adversar: „Adi Mutu este un antrenor de mare viitor”. Ce spune de Nemec

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 31 iulie 2021, ora 22:40,
Liviu Ciobotariu, sursa foto: FC Voluntari/Facebook
Liviu Ciobotariu, sursa foto: FC Voluntari/Facebook

FC Voluntari a reușit prima victorie în Liga 1, după ce a învins-o pe FC U Craiova, scor 2-1, în etapa a treia a noii ediții.

Marcelo Lopes și Armaș au decis soarta celor trei puncte puse în joc. Bălan a marcat și el pentru oaspeți.

La finalui jocului de pe stadionul ”Anghel Iordănescu”, Liviu Ciobotariu a explicat felul în care a pregătit partitura tactică pentru acest meci și l-a lăudat pe Adi Mutu, pe care îl consideră un antrenor de mare perspectivă.

De asemenea, tehnicianul gazdelor a vorbit și despre Adam Nemec, clarificând și de ce l-a scos pe acesta la pauză.

”Un joc foarte greu, am întâlnit o echipă bună, tehnică. Am cedat posesia deliberat, am pregătit special fazele fixe.

Adi Mutu este un antrenor de mare viitor, îmi place filozofia lui, începe construcția de jos, creează panică în apărările adverse. De aceea, ne-am apărat așa. Nu voiam spectacol, ci doar 3 puncte.

E o victorie muncită, am depus efort mare, nu am făcut un joc strălucit, dar era important să câștigăm pentru moralul nostru.

Nemec nu a făcut pregătirea cu noi, iar la pauză a ieșit accidentat, a primit o lovitură în coastă. Dar este un jucător important, un punct de sprijin în atac, ține mingea să venim pe suport ofensiv, ne va ajuta mult în continuare”, a declarat Liviu Ciobotariu, după prima victorie în Liga 1, din acest sezon.

CITEȘTE ȘI –>> FC VOLUNTARI BIFEAZĂ PRIMA VICTORIE ÎN CAMPIONAT! ELEVII LUI ADI MUTU, GOL ÎN FIECARE ETAPĂ

realitateaadam nemecliga 1liviu ciobotariufc voluntariadi mutucraiova