Ciprian Deac, nemulţumit de finalul jocului cu FCSB: ,,Am scăpat victoria printre degete”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 24 ianuarie 2022, ora 08:28,
Ciprian Deac
Ciprian Deac

Ciprian Deac s-a declarat nemulţumit la finalul jocului cu FCSB, scor 3-3, după ce ,,roş-albaştrii” au egalat la ultima fază a meciului.

Acesta a mărturisit că ,,Bursucul” a fost foaret supărat la vestiare, după ce echipa din Gruia a ratat victoria printre degete.

,,Cred că a fost un meci frumos, ambele echipe și-au dorit victoria. Din păcate, am pierdut cele trei puncte la ultima fază a meciului. Nu știu dacă meritam victoria, prima repriză a fost a noastră. În a doua repriză, era normal să vină peste noi, am încercat să conservăm rezultatul.

Fiind primul meci din acest an, e clar că ambele echipe n-au ritm de joc, nu suntem așa cum vrem să fim. Au fost multe spații, multe ocazii, era de așteptat. Mă așteptam să nu fim la cel mai înalt nivel. Sincer, de la acel 4-3 cu Timișoara n-am mai primit trei goluri.

Da, era supărat Dan Petrescu. Am scăpat victoria printre degete. Cred că, dacă am fi câștigat în această seară, luam o opțiune foarte serioasă. Dar așa… se vor înjumătăți punctele și se va juca până în ultimele etape. După ce se vor înjumătăți, vor fi cinci puncte, din două meciuri te pot ajunge.”, a declarat Ciprian Deac, la finalul jocului cu FCSB.

Alex Chipciu nu a uitat unde a făcut performanţă: ,,A fost o senzaţie ciudată!” Ce spune despre un transfer la CS U Craiova

Alex Chipciu a marcat în derby-ul cu FCSB, însă nu s-a bucurat la gol. Mijlocaşul de 32 de ani nu a uitat că în trecut a performat în tricoul ,,roş-albastru”.

Totuşi, acesta s-a declarat dezamăgit la finalul jocului, pentru că echipa sa nu a putut să ţină de rezultat până la finalul meciului.

CITEȘTE ȘI VIDEO | Derby în adevăratul sens al cuvântului! FCSB și CFR Cluj au făcut spectacol pe Arena Națională

,,A fost o senzaţie ciudată, aveai senzaţia că poţi să dai gol dar poţi să şi iei. Suntem puţin trişti că n-am câştigat. Prima repriză m-a surprins, a fost un joc cu ritm. Mă aşteptam să fie un joc fără ritm. Am fost puţin derutaţi că au jucat cu trei fundaşi centrali. Dar e trist că am pierdut în ultimele momente. Un egal în condiţiile astea care au fost în seara asta e cam trist. Ar fi fost cam forţat să mă bucur.

Am avut parte de lucruri frumoase la Steaua, am luat trofee. Nu pot să uit asta şi este un semn de respect faţă de oamenii care lucrează aici şi faţă de suporteri, care m-au primit destul de bine. Suporterii m-au surprins, m-au primit destul de bine, mă aşteptam mă trateze mai ostil. Sincer, dacă ar fi fost vreodată întrebat de treaba asta cu Steaua şi FCSB aş fi fost de partea asta clar, dar acum pot să zic chiar mai mult datorită atmosferei din seara asta cred că asta e echipa Steaua Bucureşti”, a declarat Alex Chipciu, la finalul jocului cu FCSB.

,,N-am vorbit cu nimeni de la Craiova, s-a discutat în presă. Eu n-am vorbit nimic şi cred că în aceste momente sunt aproape să rămân la Cluj mai mult timp”, a vorbit Alex Chipciu despre un posibil transfer la CS U Craiova.

CITEȘTE ȘI Dan Petrescu, exasperat după ce echipa sa a ratat victoria în prelungiri: „Titlul se va duce în altă parte dacă vom continua așa”

cfr clujfcsbderbyciprian deacliga 1