Ciprian Marica s-a confesat suporterilor din galerie: „Nimeni nu vrea să îl ajute. Oamenii îi spun să renunțe la Farul”

Ciprian Marica, patronul clubului Farul Constanța s-a întâlnit cu fanii echipei pentru a discuta despre viitorul formației de la malul mării.
FC Viitorul, clubul lui Gică Hagi și Farul Constanța ar putea fuziona și ar urma să fie unul și același club.
Ciprian Marica a organizat o întâlnire cu membrii galeriei și le-a comunicat că singur nu mai poate să finanțeze clubul și de aceea ar opta pentru o fuziune cu FC Viitorul.
„Ne-a spus că s-a ajuns în situația aceasta fiindcă nimeni nu vrea să îl mai ajute, iar singur nu poate să ducă clubul acolo unde dorește. A recunoscut și anumite greșeli făcute, consideră el involuntar, față de autoritățile locale, lucruri în urma cărora a ajuns să fie privit și interpretat greșit. Așa ar fi pierdut și sprijinul primarului Chitac.
Persoane importante din oraș l-ar fi sfătuit că ar fi mai bine să renunțe la Farul, dacă nu este dispus să învestească serios. De aceea a optat pentru această variantă, aceea de a încerca să-i predea proiectul lui Gheorghe Hagi” a declarat un membru al galeriei pentru playsport.ro
Farul Constanța, echipa pregătită de Ianis Zicu a terminat pe primul loc în grupa A a play-out-ului Ligii a 2-a, cu 42 de puncte.
