Claudia Nechita a ratat calificarea la JO 2024
Pugilista română Claudia Nechita a ratat calificarea la Jocurile Olimpice 2024, după ce a fost învinsă de chinezoaica Zichun Xu la puncte (0-5).
Românca avea nevoie de victorie pentru a obţine biletul de Paris
Meciul a contat pentru sferturile de finală ale categoriei 57 kg, la turneul preolimpic de box de la Bangkok (Thailanda). Românca avea nevoie de victorie în acest meci pentru a obţine biletul de Paris.
Robert Jitaru (cat. 63,5 kg), Paul Andrei Arădoaie (cat. 80 kg), pregătiţi de antrenorii Dumitru Dorobanţu şi Valentin Vrânceanu, Mihaela Bădescu (cat. 50 kg), Claudia Nechita (cat. 57 kg), Loredana Marin (cat. 60 kg) şi Andra Sebe (cat. 66 kg), antrenate de Adrian şi Mihaela Lăcătuş, au participat la turneul preolimpic de la Bangkok.
România va avea o singură reprezentantă la box la JO 2024, Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg).