CM 2026: Primul mare șoc de la Mondiale. Australia a învins Turcia cu 2-0

Articol de Marian Stoica - Publicat duminică, 14 iunie 2026, ora 17:57,

Reprezentativa Australiei a produs prima mare surpriză la Cupa Mondială, după ce a învins naţionala Turciei, scor 2-0 (1-0), în grupa D, la Vancouver, în Canada.

Naţionala Turciei, care a revenit la un turneu final după 24 de ani, a cedat în faţa unei echipei a Australiei care pornea cu șansa a doua.

Turcii au controlat partida și și-au creat numeroase ocazii, dar au plătit prin lipsa de eficiență și erorile defensive, speculate perfect de australieni.

Nestory Irankunda a deschis scorul în minutul 27, iar Connor Metcalfe a reuşit să dubleze avantajul, în minutul 75.

Turcia: Cakir – Celik (Muldur – 81), Demiral, Bardakci, Kadioglu – Calhanoglu, Kökçü (Akgun – 62)- Yuksek (Ozcan – 81), Güler, Yilmaz (Yildiz -46) – Akturkoglu (Gul – 85). Selecţioner: Vincenzo Montella

Australia: Beach – Italiano (Geria – 74), Circati, Souttar, Burgess, Bos (Behich – 84) – Irankunda (Velupillay – 61), Okon-Engstler (Irvine – 84), O’Neill, Metcalfe – Touré (Yengi – 74). Selecţioner: Tony Popovic

Meciul a fost arbitrat de Jesus Valenzuela, din Venezuela.

În primul joc al Grupei D s-a jucat Statele Unite ale Americii – Paraguay, scor 4-1.

Liderul grupei este SUA, cu 3 puncte, urmată de Australia, tot cu 3 puncte, de Turcia şi Paraguay, fără niciun punct.

În etapa a doua a grupei D vor avea loc meciurile SUA – Australia şi Turcia – Paraguay.

Grupa D este grupa în care ar fi putut fi România la turneul final, dacă s-ar fi calificat. „Tricolorii” au pierdut la limită, scor 0-1, semifinala barajului cu Turcia.

turciacupa mondiala 2026fotbalaustraliafifa world cup