Conducerea CFR-ului pune presiune pe Șumudică: „Mai are de lucrat!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 20 iulie 2021, ora 21:24,
Marius Șumudică, CFR
Marius Șumudică, CFR

CFR Cluj a trecut cu emoții, scor 2-1, de Lincoln Red Imps, în manșa tur din preliminariile Ligii Campionilor!

Campioana României a tremurat serios pentru obținerea victoriei în Gibraltar, astfel că elevii lui Marius Șumudică s-au văzut conduși în finalul primei reprize. În cele din urmă, croatul Gabriel Debeljuh a reușit o dublă și a adus liniștea în tabăra „feroviarilor”.

La finalul partidei, Ștefan Gadola, unul dintre acționarii CFR-ului, a vorbit despre jocul ardelenilor și a mărturisit că Șumudică mai are de muncă la formația din Gruia. Totodată, afaceristul consideră că echipa sa a luat o opțiune importantă în vederea calificării în următoarea fază a competiției, însă nu știe cum se vor descurca Deac&co din turul trei preliminar.

„Am fost optimist că vom câștiga în cele din urmă. Am zis că e un teren mai greu, am văzut parcă și mingea că era mai neobișnuită. Trebuie neapărat să ne aranjăm altfel jocul pentru a demonstra că suntem o echipă bună. Nu am făcut un joc extraordinar de bun în Gibraltar. Echipa nu a fost cazată aici, a mai fost și terenul sintetic, dar nu vrem să căutăm scuze.

Antrenorul Șumudică are însă de organizat și sunt convins că la Cluj vom juca mult mai bine și ne vom califica mai departe. Sincer nu văd cum o să fie următoarele dueluri (n.r. despre duelul cu Young Boys sau Slovan Bratislava). După acest meci se vede că avem probleme în defensivă. Astăzi am jucat cu o echipă modificată, dar până la urmă rezultatul este unul favorabil. Vedem ce va urma mai departe, dar repet, Șumudică mai are de lucru!”, a declarat Ștefan Gadola, potrivit Digi Sport.

Citește și VIDEO | CHIN PENTRU CAMPIOANA ROMÂNIEI ÎN GIBRALTAR! CFR SE IMPUNE DUPĂ CE A FOST CONDUSĂ LA PAUZĂ

liga campionilorȘtefan Gadoladeclaratiicfr clujlincoln