Conducerea lui CFR Cluj, anunţ clar despre Dan Petrescu: ,,Mie aşa mi s-a promis”

Federaţia Română de Fotbal a anunţat recent, prin vocea lui Răzvan Burleanu, că Dan Petrescu este singura variantă de antrenor cu care se negociază pentru preluarea echipei naţionale.
După victoria cu Farul Constanţa, scor 2-0, Cristi Balaj, preşedintele clubului ardelean, anunţă că Dan Petrescu nu pleacă de la echipă. Fostul arbitru spune că a ales să vină în Gruia la insistenţele ,,Bursucului”.
Citeşte şi Farul, ultima victimă a CFR-ului! Ardelenii, de neoprit în Liga 1
,,Eu zic că Dan Petrescu nu pleacă. E sub contract, are clauză de reziliere. Cum FRF nu dorește să plătească nicio clauză, lucrurile sunt clare. Dacă presa știe mai bine decât știu eu, nu am ce să comentez. Să nu ștergem cu buretele ceea ce spun eu, jurnaliștii vor să fie lupta strânsă la vârf, de asta fac speculații.
Mie așa mi-a promis. Am acceptat această poziție în conducerea clubului fiindcă Dan Petrescu a promis că e aici 2 ani și jumătate. E un om de cuvânt, deci lucrurile sunt simple. Suntem într-o situație delicată prin apariția acestui subiect. Avem o competiție în care trebuie să ne menținem poziția.”, a declarat Cristi Balaj, pentru Looksport.