Contra dă vina pe lipsa de experiență! „Pentru noi, meciul cu Malta era o finală”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 08 septembrie 2019, ora 21:30,
cosmin-contra
cosmin-contra

România a fost aproape de o rușine în meciul cu Malta de la Ploiești, câștigat cu 1-0. ‘Tricolorii’ au ratat mai multe ocazii clare, iar maltezii puteau să egaleze pe final. Selecționerul Cosmin Contra a declarat că lipsa de experiență a unor jucători a afectat calitatea partidei.

George Pușcaș a înscris în minutul 47, în urma unui corner executat bine de către Ianis Hagi.

În a doua repriză nu am strălucit. Dar în primele 20-25 de minute am avut ocazii foarte clare plus un gol valabil. Au avut și ei o ocazie foarte mare, dar în general cu o echipă care se apără în 20 de metri e greu să-i deschizi, dacă ești nervos. Pentru noi, (meciul cu Malta) era o finală, ca să rămânem în cărțile calificării trebuia să câștigăm.

Am introdus o echipă destul de tânără, fără experiență. Am debutat doi jucători și această lipsă de experiență a făcut ca jocul să fie de multe ori neconvingător. Adversarul a fost agresiv, a ieșit de multe ori pe contraatac. Sunt trei puncte până la urmă, dar trebuie să analizez foarte bine acest meci.

Am vrut să-i mobilizez pe jucători după meciul cu Spania și să-i fac conștienți de importanța acestui joc. N-am avut luciditate, ne grăbeam să ajungem la poartă. Asta le-am transmis… mai avem patru finale, trei dintre ele acasă. Toate șansele să ne calificăm la Campionatul European dacă le câștigăm pe toate patru. Dar trebuie să jucăm mai bine cu Insulele Feroe și Norvegia„, a spus Cosmin Contra la Pro X.

În urma acestui rezultat, România a urcat pe locul 3 în clasamentul grupei F, la egalitate de puncte cu Suedia. 

Suedia și Norvegia se înfruntă de la ora 21:45, la Stockholm.

selectionercontrapreliminariiechipa nationalaromaniaeuro 2020cosmin contraMalta