Contra, mesaj clar pentru dinamoviști: „Dacă Dinamo va ajunge în faliment sau în insolvență din nou, nu sunt eu de vină!”

Articol de Alexandru Dan - Publicat marți, 24 noiembrie 2020, ora 09:58,
contra dinamo

Situația rămâne tensionată la Dinamo și după prima victorie obținută după mult timp în Liga 1, iar antrenorul Cosmin Contra pare că este decis să plece de la echipă!

De la momentul venirii spaniolilor la formația din Ștefan cel Mare și până în prezent, nimeni din cadrul clubului Dinamo nu a încasat vreun ban, iar acest lucru se pare că a destabilizat echipa din toate punctele de vedere.

Antrenorul „câinilor”, Cosmin Contra, s-a arătat din nou extrem de dezamăgit de actuala conducere a lui Dinamo, din cauza faptului că a fost păcălit atât el, cât și jucătorii, în momentul venirii în România. Ulterior, „Guriță” a spus că nu are niciun fel de vină pentru situația de la clubul din Ștefan cel Mare și este convins că vor urma mai multe plecări de la echipă din cauza problemelor financiare.

„Nu mai există nicio cale de împăcare. În niciun caz. Am fost așa de naiv și am crezut în niște oameni că vor face din Dinamo un club cum a fost înainte. Nu aș vrea acestor oameni să le dau bani de la mine, să muncesc și să stau într-un mediu toxic pe care ei mi l-au creat!

Nu am fost păcălit doar eu, au fost păcălite multe familii, mulți oameni care au venit alături de acest proiect și sunt în aceeași situație că și mine. Dacă suporterii dorm mai bine dând vină pe mine, nicio problema, eu pot să trăiesc cu acest lucru!

Citește și Mihai Stoica le-a răspuns specialiştilor! “C-aşa-i în fotbal!”

Pentru mine, experiențele în România se termină cu acest proiect! Nu mă mai interesează nici națională, nici echipele de club. Toate lucrurile care nu țin de partea sportivă, nu țin de mine! Dacă Dinamo va ajunge în faliment sau în insolvență din nou, nu sunt eu de vină!

Sigur vor fi mai multe plecări pentru că nimeni nu rămâne să muncească pe gratis!„, a declarat antrenorul lui Dinamo pentru Antena Sport.

Dinamo este pe locul 14 în acest moment în Liga 1, cu doar 9 puncte acumulate în cele 11 etape disputate în acest sezon. „Câinii” au reușit în etapa trecută să obțină prima victorie după 6 meciuri în campionat, grație succesului de pe teren propriu contra celor de la FC Voluntari, scor 3-0.

Citește și Ultimele vești despre accidentările lui Florin Tănase și Dennis Man din meciul cu Gaz Metan Mediaș!

liga 1realitateacontraplecaredeclaratiinemultumiridinamo
rondon

Ce spune Edi Iordănescu despre un posibil conflict cu Rondon: ,,Nu există vedete pentru mine”

Dinamo Bucharest v IFK Kristianstad handball game, EHF European League, Bucharest, Romania – 16 Feb 2021

Ce șanse are Dinamo să primească un wildcard pentru a participa în Liga Campionilor