Cornel Dinu, despre plecarea lui Messi: „Cel mai bun jucător din lume”. Koeman, încă surprins de anunț

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 07 august 2021, ora 20:01,
Cornel Dinu
Cornel Dinu

Știrea conform căreia Lionel Messi și-a încheiat aventura la Barcelona a fost comentată și de Cornel Dinu, gloria lui Dinamo.

Clubul catalan a motivat despărțirea de căpitanul său argentinian prin ”obstacolele financiare” și a noilor reglementări impuse în campionatul spaniol. Cornel Dinu este de părere că despărțirea va fi una dureroasă de ambele părți și a vorbit de salariile exagerat de mari pe care le plătesc echipele de fotbal jucătorilor.

”Este vorba despre un copil cu probleme de mic, unde a fost reparat fizic și psihic de la fragedă vârstă. Messi este poate cel mai bun jucător din lume. A fost pus în valoare de Pep Guardiola, în perioada în care crease acel tiki-taka. Guardiola, în plus, a simțit foarte bine calitățile pe care le are Messi.

Cornel Dinu

Aici este vorba de familia lui Messi, care a plecat de foarte jos. Este normal ca un fotbalist bun să câștige bine, pentru 3 generații, dar nu pentru 5 generații. Aceste echipe s-au hazardat la niște salarii foarte mari pe care n-au putut să le asigure cu pandemia. A devenit o problemă cu băncile care le-au împrumutat”, a declarat Cornel Dinu, pentru ProSport.

Vestea plecării lui Leo Messi de la Barcelona l-a luat prin surprindere pe Ronald Koeman. Antrenorul grupării blau-grana a ținut să-și felicite fostul elev pentru etica sa profesională.

Lionel Messi/Sursa foto: Profimedia Images
Lionel Messi/Sursa foto: Profimedia Images

După ce jucătorii de la FC Barcelona au transmis câte un mesaj emoționant cu ocazia plecării lui Messi din Catalunia, a venit și rândul lui Koeman să adreseze câteva cuvinte jucătorului pe care l-a avut un an sub comandă.

„Încă îmi este greu să înţeleg că nu o să mai joci pentru FC Barcelona. Mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru, Leo Messi! M-am bucurat cu adevărat de sezonul în care am lucrat împreună.

Sunt impresionat de etica ta de lucru şi de dorinţa ta de a câştiga. Asta te face cel mai bun jucător din lume. Vă doresc ţie şi familiei tale toate cele bune!”, a scris antrenorul Barcelonei pe Instagram.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | EMOŢIONANT! MESSI, O VIAŢĂ LA BARCELONA

realitateafc barcelonacornel dinulionel messironald koeman