Cornel Dinu îl face praf pe Mircea Sandu pentru dezastrul de la națională: „Au încasat în jur de vreo 7 milioane!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat marți, 27 septembrie 2022, ora 20:43,
Cornel Dinu
Cornel Dinu

Naționala României a terminat pentru prima dată o campanie pe ultimul loc al unei grupe. „Tricolorii”, deși au învins Bosnia cu 4-1, au retrogradat cu 7 puncte din liga B grupa a 3-a.

Cornel Dinu consideră că declinul echipei naționale a început de fapt de pe vremea lui Mircea Sandu, iar ceea ce a făcut Răzvan Burleanu a fost doar o aprofundare.

„Federația este condusă din punct de vedere politic!”

„În condițiile actuale, modelul Ungaria ar trebui să ne dea de gândit și să nu îl dăm la o parte. Aici este nevoie de un antrenor care să dorească performanță, să aibă experiență, să fie în deplinătatea tuturor forțelor și să nu ne pună la tot felul de peiorații de lungă durată, când conținutul este totalmente gol, în jocul echipei pe care o antrenează.

Nu că nu are bani, nu își dorește. Federația este condusă din punct de vedere politic. Inclusiv maniera de a acționa. Condițiile puse lui Boloni și condițiile care nu s-au mai luat în calcul la venirea lui Iordănescu. Deciziile le iau niște oameni care au puține în comun cu fotbalul și care ascultă din cercuri politice niște gusturi ale unor oameni care au la un anumit moment o forță de decizie și de impunere. Ca dovadă că Federația are salarii foarte mari. Are un număr foarte mare de salariați. S-ar găsi bani pentru a face niște centre. Generația anilor 90 a fost făcută foarte mult prin ceea ce a însemnat un singur centru, Luceafărul.”, a spus Cornel Dinu, pentru Play Sport.

„Declinul a început înaintea lui Burleanu!”

„Sunt niște jucători care ar putea să creeze o anumită coloană vertebrală a echipei naționale. Avem portar, indiferent cum se numește. Avem Burcă și Rus, care se află la nivel internațional. Avem și la mijloc Stanciu, Băluță, Marin. Avem și în atac, Cordea, poate chiar și un Alibec, dacă va fi pus în valoare.

Declinul a început înaintea lui Burleanu, el a aprofundat. A fost o discuție în anii 2007, 2008, după un lung proces pe care Federația l-a câștigat cu Loto Pronosport. Au încasat în jur de vreo 7 milioane. În momentul acela a fost un declic în sensul că Sandu Mircea nu a considerat că banii aceștia trebuie investiți în niște academii. De aici și ruptura cu (Ionuț) Lupescu. Bani s-ar găși la Federație să plătească decent un antrenor dar, mai ales, să creeze niște academii, care să propună 50-60 de jucători din care selecționerul să aleagă. Cât timp nu vom avea echipe de club puternice, e greu de crezut că vom avea o națională puternică”, a mai spus fostul oficial din Liga 1, pentru sursa citată.

Răzvan Burleanu, se află la șefia FRF încă din martie 2014.

mircea sandunationala Romanieicornel dinurazvan burleanu