Cosmin Contra e la dispoziția conducerii. „ Îmi e rușine că port sigla asta!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 25 octombrie 2020, ora 01:06,
Cosmin Contra
Cosmin Contra

La finalul jocului cu Sepsi, Cosmin Contra și-a pus cenușă în cap.

„Vreau să le cer scuze tuturor suporterilor dinamoviști! Îmi e rușine să port sigla asta! E inexplicabil ce s-a întâmplat, mai ales că venim după o săptămână în care am analizat foarte bine ceea ce greșisem. Victoria lui Sepsi e meritată, felicitări! Sunt fără cuvinte, n-am ce să iau pozitiv. Am fost o rușine de echipă, n-am ce să iau pozitiv. Nu pot să-mi explic evoluția noastră din această seară.

Adaptarea jucătorilor n-ar trebuie să fie o problemă. Noi am lucrat bine toate aspectele. Arătăm mult mai rău înainte de această pauză decât mă așteptam. Cer scuze tuturor pentru imaginea arătată. Sepsi ne-a dominat din toate punctele de vedere. La nivel de intensitate, la nivel de joc. N-am avut personalitate, ne-a fost frică. Sunt jucători cu o experiență atât de mare și nu reușesc să facă o preluare.

contra-dinamo

Pentru mine e un mare semnal de alarmă și vom vedea ce se va întâmpla la următorul meci. Prefer să joc cu tineri, decât să bag jucători cu experiență care să n-aibă personalitatea să joace fotbal! Avem jucători care vin din campionate puternice, dar să clacheze în acest fel? Nu-mi găsesc cuvintele!

Nu joacă salariile, din păcate! Dacă ar juca salariile, poate am fi în primele 3 echipe din România. Ei trebuie să intre pe teren și să arate poate cum am arătat cu FCSB” a spus Contra.

Citește și Anton, după eșecul cu Sepsi: „Ne cerem scuze”

dinamocontraRealitatesasepsi