Cosmin Contra, fost antrenor la Dinamo, a vorbit despre ultima perioadă pe care a petrecut-o în Ștefan cel Mare, convins fiind să vină la echipă de proiectul spaniolilor.
După ce a plecat la finalul lui 2020 de la club și s-a întors pe o poziție la UEFA, Cosmin Contra spune că nu a trecut încă peste perioada petrecută în Ștefan cel Mare. Acesta recunoaște că a picat în plasa lui Pablo Cortacero, pe care îl denumește ca fiind un ,,escroc.''
Despre evoluțiile lui Deian Sorescu din ultima vreme spune că pentru el nu sunt o surpriză, întrucât chiar acesta i-a spus că dacă va juca fundaș dreapta la Dinamo, va ajunge și la prima reprezentativă.
,,Nu m-am vindecat și probabil nu o să mă vindec niciodată de.... am picat în plasa unui escroc și am putut să vin undeva unde am pățit ce am pățit. Asta e viața, sunt exemple pe care le ai în viață, trebuie să ți le asumi în anumite momente, eu mi-am asumat că am fost păcălit din primul minut și am fost pus la înaintare ca să încerc să duc o situație care nu se putea duce și mergem înainte.
Am încercat să fac ce am putut mai bine la Dinamo într-o perioadă foarte grea, mă bucur că s-au salvat, sper din toată inima să găsească soluțiile necesare să ducă această luptă mai departe, dar cred că le va fi f greu. Nimeni nu înțelege ce a vrut să facă acest escroc de Cortacero cu cumpărerea clubului Dinamo.
I-am zis lui Deian că dacă va juca fundaș dreapta, va ajunge și se va impune la națională pentru că are calitățile necesare să joace pe acel post. Trebuie să-și îmbunătățească anumite lucruri pe faza defensivă, dar e un jucator care poate să aducă aport la echipa națională și la echipa de club. Ceea ce s-a și văzut, pentru mine nu e o surpriză evoluția lui Deian.'', a declarat Cosmin Contra, pentru Telekomsport.