Veste bombă pentru dinamoviști: „Am auzit că Pablo Cortacero vine la Bucureşti!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 15 iunie 2021, ora 22:01,

Acționarul majoritar al formației din Ștefan cel Mare, Pablo Cortacero, continuă să se joace cu nervii fanilor dinamoviști și potrivit noilor informații plănuiește să revină în București!

Pablo Cortacero a devenit persona non grata la Dinamo, iar atât cei din conducere, cât și actualii fotbaliști ai echipei, nici nu mai vor să audă de prezența sa în preajma echipei. Adus ca un adevărat salvator al „alb-roșilor”, ibericul nu și-a onorat promisiunile și nu a făcut altceva decât să adâncească și mai mult starea de agonie a „câinilor”.

 

Mario Nicolae, managerul sportiv al clubului, a anunțat că ibericul se poate întoarce în perioada următoare în Ștefan cel Mare. Oficialul lui Dinamo a dezvăluit că se zvonește inclusiv că Pablo Cortacero ar fi rezolvat problemele și are un plan pentru redresarea situației. Cu toate acestea, dinamoviștii nu îi așteaptă cu brațele deschise pe spanioli, considerați principalii vinovați pentru complicațiile actuale ale clubului.

 

„Va fi mult mai greu sezonul viitor. Trebuie sa analizăm foarte bine ce avem de făcut să ne uităm bine la buget şi să avem grijă de fiecare bănuţ. Zilele trecute am auzit un zvon că Pablo Cortacero vine la Bucureşti, că a rezolvat totul, că e gata, are planul făcut cu acţionariat. Cine îl mai crede pe acest om? Poate să dea invitaţii oficiale şi nu o să-l mai aştepte nimeni la birourile de la Rin.

 

Există înţelegere de la domnul Negoiţă.. înţeleg că vrea să facă modificări la businessul de la Rin şi va trebui să ne mutăm. Sunt discuţii cu două, trei potenţiale locaţii. În două-3 luni probabil Dinamo va avea casă nouă. Dusan Uhrin a primit săptămâna trecuta o parte din drepturile cuvenite”, a spus Mario Nicolae, potrivit Pro Sport.

 

Citește și EXCLUSIV | MOTIVUL ULTIMEI VIZITE DIN ROMÂNIA A SPANIOLILOR DE LA DINAMO: „AU PROFITAT DE ACEST LUCRU APRINZÂND UN FITIL!”

mario nicolaedinamocortacerodeclaratiirealitatealiga 1