Costel Lazăr, șocat de plângerea penală făcută de Tamaș către Nae Constantin: „Credeam că am încheiat totul pe cale amiabilă!”
Articol de Mihai Dragomir - Publicat marți, 08 noiembrie 2022, ora 18:08,

Gabriel Tamaș și Petrolul Ploiești s-au despărțit furtunos. Fundașul central i-a făcut plângere penală lui Nae Constantin, după ce tehnicianul a făcut publică o înregistrare cu fotbalistul când înjura echipa și fanii.
Costel Lazăr, președintele formației prahovene, este șocat de gestul lui Tamaș. Iată ce a spus despre plângerea penală făcută de fotbalist.
„Sunt dezamăgit și surprins!”
„M-am întâlnit cu Tamaș și am vorbit altceva după acel incident. Am considerat că am încheiat totul pe cale amiabilă, dar sunt dezamăgit și surprins de ceea ce a făcut acum. Va trebui să ne apărăm, nu avem ce să facem”, a declarat Costel Lazăr pentru ProSport.