Cristi Chivu, antrenor la echipa mare a celor de la Inter Milan!? Anunțul italienilor: „El reprezintă alegerea internă logică!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat luni, 03 octombrie 2022, ora 19:31,
Cristian Chivu
Cristian Chivu

Inter Milano, campioana Italiei de acum 2 sezoane, nu o duce tocmai bine în acest sezon cu Simone Inzaghi pe bancă. Un antrenor român pare favorit să îl înlocuiască pe tehnicianul italian.

Mai exact, presa din „Cizmă” a scris despre posibila instalare a lui Cristi Chivu la cârma echipei. Fostul mare fundaș român, campion cu Inter, se ocupă în prezent de echipa de echipa U19 a „nerrazzurilor”.

Cristi Chivu, favorit să preia echipa mare a lui Inter!?

„Chivu a luat-o de jos, de la echipa U14. A promovat la Primavera și a cucerit titlul. El reprezintă alegerea internă logică și managerul care ar fi stat pe bancă cel puțin până la pauza provocată de Campionatul Mondial (n.r. 20 noiembrie 2022), au scris cei de la Tuttosport.

Sezonul trecut, Cristi Chivu a reușit să câștige titlul cu echipa de juniori a celor de la Inter.

„Eu antrenez să câștig!”

„În primul rând, sunt fericit pentru băieți, pentru vedetele adevărate, nu pentru mine. Sunt mulțumit de munca depusă. Am primit acest grup acum trei ani. Am avut momente mai puțin frumoase. Aș sublinia asta, adică efortul pe care l-au făcut băieții în acești doi ani, am recuperat timpul pierdut în pandemie.

Mă bucur pentru ei pentru că au urmat un vis: am făcut un pact la Florența, iar astăzi am făcut al 17-lea rezultat bun consecutiv. Nu este ușor să ai o serie atât de lungă în sectorul tineretului. Număr mai puțin, sunt un om rezervat. Ei sunt cei care trebuie să sărbătorească.

Eu antrenez să câștig, mă așteptam. La Under 17 campionatul s-a oprit în februarie, dar noi învinsesem Atalanta. Anul trecut, dezamăgirea a fost mare după ce am pierdut campionatul. Totuși, am învățat să gestionez copiii diferit din punct de vedere emoțional. Ambiția mea este să îi îmbunătățesc pe băieți și să câștig”, spunea în iunie Chivu, după câștigarea titului, conform fcinternews.it.

cristi chivuinter milanserie a