Cristian Chivu și-a aflat pedeapsa pentru cartonașul roșu din Parma – Napoli! Antonio Conte, penalizat mai dur în conflictul cu antrenorul român

Cristian Chivu și-a aflat pedeapsa pentru cartonașul roșu încasat în prelungirile partidei Parma – Napoli 0-0. Antrenorul român a fost eliminat în urma unui conflict cu omologul său, Antonio Conte.
Pedeapsa lui Cristian Chivu pentru cartonașul roșu din Parma – Napoli 0-0
Chivu s-a ales cu o etapă de suspendare. Comisia de Disciplină din Serie A a apreciat că tehnicianul „cruciaților” a reacționat prin strigăte la provocarea lui Conte, după cum informează tuttomercatoweb.com.
Prin urmare, Cristian Chivu va lipsi de pe bancă la meciul Atalanta – Parma, programat pe 25 mai, duminică, de la ora 21:45. În funcție de jocul rezultatelor, gruparea la care sunt legitimați Dennis Man și Valentin Mihăilă poate să retrogradeze în Serie B, în cazul unei înfrângeri.
Totuși, Antonio Conte a fost considerat de către Comisia de Disciplină din campionatul Italiei drept principalul vinovat pentru conflictul cu Cristian Chivu. Pe lângă runda de suspendare, Conte s-a ales cu un avertisment și va fi nevoit să plătească și o amendă de 5.000 de euro.