Cristina Lovin şi Simona Stancu vor arbitra finala Ligii Campionilor

Articol de Gabriel Ion - Publicat miercuri, 15 mai 2024, ora 18:07,
Cristina Lovin și Simona Stancu
Cristina Lovin și Simona Stancu

Forul european de handbal (EHF) a anunţat cuplurile de arbitri pentru Turneul F4 feminin de la Budapesta.

Lovin şi Stancu au experienţă internaţională inclusiv la nivel de CM sau turnee preolimpice

România nu are echipă calificată, dar Cristina Lovin şi Simona Stancu vor arbitra finala Ligii Campionilor.

Potrivit EHF, la Turneul F4 din 1-2 iunie au fost delegaţi arbitri din Norvegia şi Muntenegru în semifinale, în timp ce finala mică va fi condusă de olandezii William Weijmans și Rick Wolbertus, iar cea pentru câştigarea trofeului de cele două arbitre din România.

Lovin şi Stancu au experienţă internaţională nu doar la nivel de cupe europene, ci şi de competiţii de anvergură mondial – Campionat Mondial sau turnee preolimpice.

Campioana CSM Bucureşti a ratat calificarea la Turneul Final Four, fiind eliminată în sferturi de Metz Handball.

În semifinalele Ligii Campionilor se vor duela, în 1 iunie, Team Esbjerg – Gyor ETO şi Metz Handball – SG BBM Bietigheim, iar în 2 iunie vor avea loc finalele pentru medalii.