CS Dinamo a împlinit 73 de ani de la înfiinţare. Nume grele ale sportului românesc au participat la eveniment

Articol de Valentin Walter - Publicat miercuri, 12 mai 2021, ora 19:56,
CSDinamo

CS Dinamo a organizat miercuri, 12 mai, aniversarea de 73 de ani de la înființarea clubului, în cadrul unui eveniment desfășurat pe stadionul din Ștefan cel Mare.

Povestea Clubului Sportiv Dinamo a început pe 14 mai 1948, ca structură în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Timp de 73 de ani, sportivii dinamoviști au urcat culmile gloriei și au arătat cât de mult talent, ambiție și frumusețe există în acest popor.

La eveniment au fost prezenți Anca Dragu – președintele Senatului, Ludovic Orban – președintele Camerei Deputaților, Lucian Bode – ministrul afacerilor interne, Eduard Carol Novak – ministrul tineretului și sportului, Mihai Covaliu – președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președinți de federații naționale, mari campioni ai clubului, din trecut și din prezent.

Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului a declarat că CS Dinamo este un club al cărui model trebui copiat.

„Sunt onorat că pot fi astăzi aici, la un eveniment foarte important, 73 de ani de tradiţie, de disciplină, de obiective îndeplinite, şi organizarea aceasta face diferenţa. Cu aceste elemente aţi reuşit să fiţi cei mult important club din România, să creşteţi şi să daţi atâţia campioni.

Nu trebuie să inventăm roata, este un model foarte simplu, sportul este simplu, disciplina aceasta este mentalitatea, acest lucru trebuie să livrăm în toată ţara. Dacă vom reuşi le implementăm şi la cluburile noastre, putem să fim unii dintre cei mai buni din lume. Îi felicit pe toţi campionii din aceşti 73 de ani, toţi antrenorii care şi-au dedicat cariera pentru a creşte aceşti campioni. Nu vă supăraţi, dar o să văd copiem.” a declarat Eduard Novak.

Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român speră ca sportivii clubului Dinamo să cucerească cât mai multe medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Sunt aici în dublă calitate, de fost dinamovist, antrenor la Dinamo, şi aceea de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. În cei 73 de ani de istorie, Dinamo a făcut performanţe nu doar pentru Bucureşti, a făcut performante pentru România şi aşa cum ştiţi 128 de medalii olimpice sunt un motiv de mândrie, nu sunt multe cluburi în lume care au reuşit astfel de performanţe.

Jocurile Olimpice sunt pe ultimii 70 de metri, mai avem foarte puţin timp până la Jocurile Olimpice, sunt 66 de sportivi calificaţi, 18 dintre ei sunt de aici, de la Dinamo. Team Romania este o echipă puternică şi sunt absolut convins că pe unii dintre ei îi vom premia şi la întoarcerea de la Tokyo. Vă îndemn să fiţi de 10″, a declarat Mihai Covaliu.

Larisa Iordache, gimnasta calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo dorește ca Dinamo să scoată cât mai mulți campioni. Dănuţ Lupu, fostul mijlocaș din Ștefan cel Mare speră ca noua Academie de fotbal din cadrul CS Dinamo să producă fotbaliști valoroși.

„M-am îmbrăcat în roşu, culoarea specifică a clubului Dinamo. Doresc clubului cât mai mulţi campioni, pentru că de asta are nevoie. Am sărbătorit alături de oameni minunaţi astăzi şi mă bucur că am participat la acest eveniment.” a declarat Larisa Iordache

„Dinamo este echipa care m-a format ca fotbalist de performanţă, aici am jucat într-adevăr fotbalul adevărat. Am întâlnit şi am avut un antrenor, Mircea Lucescu, care a reuşit să scoată mulţi fotbalişti şi care a reuşit să aibă performanţe notabile cu Dinamo. Sperăm ca la această academie să avem jucători aşa cum ne-a făcut pe noi Mircea Lucescu în perioada 1986-1990” a declarat Dănuț Lupu

”Dinamo 73 este gala excelenței în sport, a marilor campioni români, a mândriei de a vedea drapelul național ridicat pe cele mai înalte catarge. Este o sărbătoare a celor care au făcut să tresalte de bucurie inimile românilor și au îmbogățit vitrina sportului românesc cu 128 de medalii olimpice, 1163 medalii mondiale, 1621 medalii europene”, a fost mesajul de introducere a evenimentului.

Citește și EXCLUSIV | Explicația pentru care Dinamo a ajuns aproape de dezastru în această primăvară: “Acolo și șoferul de la Pullman propune jucători!”

 

cs dinamorealitateaEduard Novakaniversaremihai covaliudanut lupuevenimentlarisa iordache
Dresden, Germany. 24th Apr, 2021. Football: 3. league, SG Dynamo Dresden – Hallescher FC, 34. matchday, at Rudolf-Harbig-Stadion. Halles Stipe Vucur plays the ball. Credit: Robert Michael/dpa-Zentralbild/dpa/Alamy Live News

VIDEO | „Uriașul” lui Gigi Becali a ajuns în România: „Vreau să câștig campionatul!”

romania anglia

Reacție dură pentru naționala României: ”Amatorism şi prea multă discotecă”