CSM Bucureşti debutează în deplasare, în grupele Ligii Campionilor

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 11 iulie 2025, ora 17:45,
CSM București
CSM București

Campioana CSM Bucureşti va debuta în grupa B a Ligii Campionilor în deplasare, cu Ikast Handbold (Danemarca), iar Gloria Bistriţa va primi vizita echipei norvegiene Storhamar Handball Elite, în grupa A, în 6-7 septembrie.

La CSM Bucureşti a revenit pe banca tehnică Adi Vasile

EHF a anunţat, vineri, programul meciurilor din grupele A şi B ale Ligii Campionilor, care vor debuta în 6-7 septembrie.

În grupa A, Gloria Bistriţa va juca pe teren propriu în prima etapă, cu Storhamar Handball Elite, iar în grupa B, CSM Bucureşti va evolua în deplasare, cu Ikast Handbold.

Din grupa A mai fac parte echipele Metz Handball (Franţa), Györi Audi ETO KC (Ungaria), BV Borussia Dortmund (Germania), Team Esbjerg (Danemarca), OTP Group Buducnost (Muntenegru) şi DVSC Schaeffler (Ungaria), iar în grupa B se mai află HB Ludwigsburg (Germania), Odense Håndbold (Danemarca), Brest Bretagne Handball (Franţa), FTC-Rail Cargo Hungaria (Ungaria), HC Podravka (Croaţia) şi Krim Mercator Ljubljana (Slovenia).

Ambele echipe româneşti încep sezonul cu antrenori noi. Gloria Bistriţa l-a adus pe Carlos Viver, iar la CSM Bucureşti a revenit pe banca tehnică Adi Vasile, după plecarea intempestivă a lui Helle Thomsen, cu un an înaintea expirării contractului. De asemenea, campioana CSM Bucureşti va începe sezonul fără căpitanul Cristina Neagu în lot, care a avut în 8 iunie meciul oficial de retragere.