CSO Voluntari s-a calificat în play-off-ul Cupei CEV

Echipa feminină de volei CSO Voluntari s-a calificat în play-off-ul Cupei CEV după ce a învins echipa germană VfB Suhl Thuringen cu 3-0 (23, 28, 23) și 15-10 în „setul de aur”.
Următoarea adversară este echipa poloneză Moya Radomka Radom
Meciul a avut loc în Sala Polivalentă din București, în manșa secundă a optimilor de finală. VfB Suhl, care în turul anterior o eliminase pe CS Dinamo București, se impusese în primul meci cu 3-1.
CSO Voluntari 2005 a avut nevoie de o oră și 37 de minute pentru a obține calificarea.
Nicole van de Vosse, cu 20 de puncte, a fost cea mai bună jucătoare a gazdelor, Georgiana Popa și Nikola Radosova au contribuit cu câte 16 puncte, iar Sabrina Starks a reușit 11 puncte.
De la oaspete s-au remarcat Mackenzie Foley (20 puncte), Monika Brancuska (17) și Sanaa Dotson (12).
În play-off, CSO Voluntari va înfrunta echipa poloneză Moya Radomka Radom, primul meci fiind programat în deplasare, pe 21 ianuarie.