Culisele „rupturii” dintre Dan Petrescu și Neluțu Varga! Ordinul dat de patronul CFR-ului

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 21 octombrie 2021, ora 12:51,

Dan Petrescu este cu un pas plecat de la campioana României, la puțină vreme după ce a revenit în Gruia! 

Fostul component al Generației de Aur i-a luat locul lui Marius Șumudică pe banca ardelenilor, care a părăsit cu scandal echipa după meciul retur cu Steaua Roșie Belgrad. Deși a venit cu gânduri mărețe la CFR și voia să aducă al cincilea titlu de campioană consecutiv în vitrina clubului, Petrescu are zilele numărate la echipă.

Concret, potrivit datelor GSP.ro, acesta s-ar fi pus rău cu oficialii echipei, care i-au reproșat tehnicianului că fotbaliști ca Hoban, Butean, Rodriguez, Fofana sau Tahiri nu joacă deloc, deși li se plătesc contracte foarte mari. În plus, și anumiți jucători sunt extrem de nemulțumiți de metodele de pregătire ale lui Petrescu, acesta impunând un program „spartan” și prea puține libertăți.

Unul dintre aceștia este Denis Alibec, care a stat mai mult accidentat de la revenirea „Bursucului”. Adus la dorința expresă a lui Marius Șumudică, atacantul în vârstă de 30 de ani nu e mulțumit de modul în care fostul mare internațional pregătește echipa, considerând că antrenamentele sunt prea tari.

Drept urmare, sunt șanse destul de mari ca duelul cu AZ Alkmaar, din această seară, să fie ultimul pentru Dan Petrescu din postura de antrenor principal al celor de la CFR Cluj,

Citește și ULTIMA ORĂ | DAN PETRESCU, CA ȘI DEMIS DE LA CFR! ANTRENORUL CU CARE S-AR FI ÎNȚELES DEJA NELUȚU VARGA

realitateadan petrescunelutu vargaplecare dan peterscucfr cluj