Cum a comentat Nicolae Dică numirea lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova: „Cu siguranță este un plus venirea lui!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat miercuri, 10 august 2022, ora 14:49,
Rădoi și Dică
Rădoi și Dică

Mirel Rădoi a fost numit în funcția de antrenor al celor de la Universitatea Craiova, după ce Laszlo Balint a fost demis. Nicolae Dică, tehnicianul FCSB-ului și fost coleg la națională cu Rădoi, a comentat numirea fostului selecționer pe banca echipei lui Mihai Rotaru.

Dică consideră că venirea lui Rădoi la Universitatea Craiova va fi de bun augur pentru formația olteană. De asemenea, acesta a precizat că i-a lăsat chiar și un mesaj.

„Avem grupul nostru de WhatsApp, generația 2006!”

„Ciudat nu este, pentru că ne-am ales amândoi aceeași meserie. Ne așteptam, ca la un moment dat, să fim amândoi antrenori în Liga 1. Vom vedea ce va fi atunci, până atunci vor fi multe jocuri de disputat.

E important să ajungem în ultima etapă și să jucăm titlul. Important e ca unul dintre noi să câștige campionatul. I-am dat un mesaj, știu cât de ocupat este, cum am fost și eu. Avem grupul nostru de WhatsApp, generația 2006. 

Normal că i-am dat mesaj, îi doresc multă baftă și sper să reușească, cum au reușit și eu să calific echipa în turul următor. Cu siguranță, a arătat la naționala de tineret și la naționala mare că a avut rezultate bune. Cu siguranță este un plus venirea lui la Craiova”, a declarat Nicolae Dică, în cadrul unei conferințe de presă.

Cum a comentat Mirel Rădoi numirea sa pe banca Craiovei!

„Trebuie să recunosc că sunt puțin emoționat. Mă bucur sa fiu aici, din punctul meu de vedere este un eveniment. Nici nu o sa auziți cuvinte mărețe de la mine, pentru că am venit să muncesc, să rezolvăm problemele de aici. Dacă n-ar fi probleme, n-aș fi ajuns aici, trebuie să fim sinceri.

Aș vrea să-i mulțumesc lui Laszlo Balint și staff-ului sau. Vom lua lucrurile bune și vom încerca să schimbăm ce n-a mers bine. Nu putem să promitem ceva ce nu avem în mana. Cel mai important test este meciul de joi.

Da, este un vis îndeplinit. Voiam ca la un moment dat să ajung la unele cluburi la care am jucat sau am vrut sa joc”, a declarat Mirel Rădoi în cadrul unei conferințe de presă.

mirel rădoinicolae dică