Cum explică Prepeliță seria de eșecuri din prima parte a play-off-ului: „Am mai trecut prin momente grele”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 09 aprilie 2022, ora 20:17,
Andrei Prepeliță este la al doilea sezon ca principal în Liga 1
Andrei Prepeliță este la al doilea sezon ca principal în Liga 1

FC Argeș a surprins în finalul sezonului regular, atunci când a izbutit să învingă Farul, FCSB și FC Botoșani, dar perioadă bună s-a încheiat odată cu începerea play-off-ului.

De atunci piteșenii nu au mai izbutit să acumuleze vreun punct, după ce au fost bătuți astăzi și de Farul, după ce același scenariu a fost valabil și în disputele cu CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova.

Am arătat ca o echipă stoarsă, nu am avut prospețime. Am avut și noi ocaziile noastre, am încercat să punem presiune pe ei, dar la o fază fixă nu ne-am respectat zona și am luat gol. Apoi ei au pasat foarte bine, au calitate și nu am mai reușit să marcăm.

Am mai trecut prin momente grele, ne-am strâns, ne-am unit și am avut rezultate bune apoi. Le-am spus să-și facă fiecare o analiză individuală, să se gândească că nu e de ajuns că am ajuns în play-off, să se gândească la viața privată”, a comentat tânărul tehnician al alb-violeților.  

CITEȘTE ȘI –>> Fiica lui Maradona garantează că tricoul scos la licitație nu este cel al ,,Mâinii lui Dumnezeu”

Pe piteșteni îi așteaptă două dueluri cu FC Voluntari, primul în campionat, al doilea în semifinalele Cupei României.

„Mai avem un obiectiv, Cupa României, și să încercăm să ne clasăm cât mai în față. La meciul cu FCSB, am avut ghinion, am primit gol în ultimul minut, cu CFR am făcut erori, azi a fost o mică eroare la primul gol. Trebuie să eliminăm greșelile pentru că nu te iartă nimeni.

S-a cunoscut lipsa celor șase titulari. Șerban mai are o etapă de suspendare, Tănase s-a antrenat azi, a avut o problemă la spate. Jucători care ne-au ajutat. Sunt dezamăgit, știam că ne întâlnim cu echipe puternice. Încercăm să ne obișnuim la acest nivel, jucătorii să fie la standardul care trebuie și să ne schimbăm puțin și mentalitatea”, a încheiat Prepeliță.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Farul marchează după 4 meciuri și obține primul succes din play-off! FC Argeș, fără replică în fața constănțenilor

liga 1fc argeșserie de esecuriplay offprepelita