Dan Nistor, resemnat după remiza cu FC Botoşani: ,,Din păcate, Moşul a venit doar cu un punct”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 07 decembrie 2021, ora 00:22,
Dan Nistor
Dan Nistor

Dan Nistor, mijlocaşul celor de la CS U Craiova, a reacţionat la finalul jocului cu FC Botoşani, terminat la egalitate, cu scorul de 2-2, în etapa a 18-a a Ligii 1.

Golurile meciului au fost înscrise de către Hervin Kage, în minutul 35 şi Malcom Edjouma, pentru FC Botoşani, respectiv Elvir Koljic, în minutul 31 şi Gustavo, în minutul 58, pentru CS U Craiova.

CS U Craiova a fost echipa care mai putea înscrie în acest meci. Elvir Koljic a trimis mingea în bară în minutul 8, în tip ce Andrei Ivan a ratat un penalty în minutul 38, după ce Nicuşor Bancu a fost faultat în careu.

Citeşte şi BIANCA ANDREESCU, AFECTATĂ: ,,BUNICA MEA A STAT MAI MULTE SĂPTĂMÂNI LA ATI DIN CAUZA INFECŢIEI CU COVID!” DECIZIA LUATĂ DE SPORTIVĂ

După un nou meci fără victorie în Liga 1, Dan Nistor s-a declarat resemnat. Acesta este de părere că el şi colegii săi meritau victoria în jocul cu FC Botoşani, însă se mulţumesc doar cu un punct în final.

,,Din păcate, Moșul a venit doar cu un punct. Cred că am meritat victoria, am avut foarte multe ocazii, dar ce putem face, trebuie să mergem mai departe. Ne mulțumim cu acest punct și ne gândim la meciul de la Voluntari. Mister a avut o mică ședință cu noi la pauză. Ne-a spus ce am făcut bine și ce nu am făcut bine. Cred că asta s-a văzut și în teren. Trebuie să fim mai atenți la faza defensivă.

Nu comentez arbitrajul, așa au văzut dânșii, așa au dat, ce putem să spunem. Asta este viața, mergem mai departe.

Nu știu ce s-a întâmplat la pauză în tunel. Am intrat mai devreme la vestiar. Cred că a fost o mică ceartă, dar a fost un meci destul de tensionat. Cred că acel conflict s-a încheiat cu bine, nu a fost nimeni rănit, nu s-a întâmplat absolut nimic.

Ne așteaptă un meci greu cu Voluntari. Trebuie să fim mai atenți și ne trebuie cele trei puncte pentru că echipele din spate s-au apropiat, unele chiar ne-au întrecut și e foarte important acest meci pentru noi.”, a declarat Dan Nistor, la finalul jocului cu FC Botoşani.

În urma acestui rezultat, FC Botoşani a urcat pe locul 6 în Liga 1, unde a adunat în acest moment 29 de puncte în clasament, în timp ce CS U Craiova a ajuns pe poziţia a 4-a în Liga 1, tot cu 29 de puncte din 18 meciuri disputate.

Citeşte şi Remiză spectaculoasă în Moldova! CS U Craiova, 4 meciuri fără victorie în campionat

dan nistorliga 1cs u craiovarealitateafc botosani