Dan Petrescu a fost la un pas să preia naționala României! Motivul pentru care FRF nu a reușit să-l aducă

Federația Română de Fotbal și actualul antrenor al celor de la CFR Cluj au purtat discuții și în trecut, iar Mihai Stoichiță a dezvăluit motivul pentru care „Bursucul” nu a mai preluat prima reprezentativă!
România a ratat accederea la barajul pentru turneul din Qatar, iar Mirel Rădoi a anunțat la scurt timp că nu va mai continua colaborarea cu FRF. Astfel, Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au misiunea de a se orienta rapid spre un nou tehnician, iar una dintre primele variante menționate este cea a lui Dan Petrescu.
Cu toate acestea, nu ar fi pentru prima dată când fostul component al Generației de Aur s-ar afla pe radarul Federației, iar directorul tehnic al FRF a dat toate detaliile. Stoichiță a dezvăluit că Dan Petrescu a mai fost dorit la națională și acum câțiva ani, iar oficialii forului național au luat legătura inclusiv cu Neluțu Varga și Marian Copilu, care au dat acceptul pentru a vorbi cu antrenorul. În cele din urmă însă, tehnicianul în vârstă de 53 de ani a refuzat propunerea și a rămas la Cluj.
Am discutat cu CFR, cu domnul Varga, cu domnul Copilu, acum câțiva ani… și cu Dan Petrescu. Am fost refuzați de Dan Petrescu, el era sub contract cu Clujul. Ordinea a fost patron, președinte, antrenor.
Conducerea clubului ne-a dat acceptul să vorbim cu el, dar după aceea domnul Varga și domnul Copilu ne-au spus clar: ‘Avem nevoie de el, nu cred că se poate’. Nu ne-au cerut bani, în niciun caz”, a spus Mihai Stoichiță, potrivit Digi Sport.