Dan Petrescu, iritat şi după victoria cu CS U Craiova: ,,Penalty și roșu! Toată țara a văzut”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 20 septembrie 2021, ora 23:34,
Dan Petrescu, sursa- Profimedia Images
Dan Petrescu, sursa- Profimedia Images

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a reacţionat la finalul meciului cu CS U Craiova, din Liga 1, care s-a disputat în Gruia, în cadrul etapei a 9-a din Liga 1.

Meciul dintre dintre ardeleni şi olteni s-a terminat cu victoria echipei gazdă, scor 1-0. Unicul gol al partidei din Gruia a fost marcat de către Andrei Burcă, în minutul 20 al jocului.

La finalul meciului cu CS U Craiova, Dan Petrescu a recunoscut că a întâlnit o echip fantastică a oltenilor. Acesta a scos în evidenţă şi faptul că formaţia sa a mai fost privată în meci de o lovitură de la 11 metri.

,,Un meci exatraordinar, am întâlnit o echipă în formă, cu toți jucătorii disponibili. CFR a avut 6 jucători de bază care n-au jucat. Eu zic că e o victorie fantastică, incredibilă! E meritul jucătorilor! Au jucat cu spirit, așa cum îmi place mie. Golul a fost lucrat de dimineață la antrenamente. Și în Cehia, și la Botoșani am fost periculoși la fazele fixe.

Penalty și roșu! Toata țara a văzut! E prea simplu să nu vezi. Arbitrul era chiar acolo. Apoi, puteam fi egalați și să pierdem. Am avut un penalty clar ca lumina zilei! E ciudat. Atât m-a deranjat în seara asta.”, a declarat Dan Petrescu, la finalul jocului cu CS U Craiova.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj rămâne pe primul loc în Liga 1, unde a acumulat 24 de puncte acum. De partea cealaltă, cei de la CS U Craiova au rămas pe locul 9 în Liga 1, cu 13 puncte acumulate din 9 etape disputate.

Citeşte şi CFR CLUJ, VICTORIE CU CS U CRAIOVA, ÎN ETAPA A 9-A. OLTENII AU AVUT CELE MAI MARI OCAZII DE GOL

cfr clujrealitateadan petrescucs u craiovaliga 1